10 milioane de euro pentru iluminarea Sucevei

Municipalității sucevene, după cum am mai informat, i se dă șansa accesării de noi fonduri disponibile pe relația Programului Operațional Regional (POR). Aceasta ca o recunoașterea a faptului că municipiul Suceava este primul între unitățile administrativ-teritoriale din țară care a întocmit Planul Integrat de Dezvoltare (PIDU) și, pe deasupra, a înaintat, la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, cele 5 proiecte care vor obține finanțare în cadrul POR.

 

„Întrucât suntem prima municipalitate la nivel național care a realizat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană și care a depus proiectele la ADRNE, există facilitatea înaintării și a unui proiect suplimentar. În acest sens, avem pregătit un nou proiect pentru reabilitarea iluminatului public”, declară primarul Ion Lungu. Dl Lungu spune că acesta are valoarea de 7 milioane de euro, fonduri care se vor adăuga celor 3 milioane deja prevăzute a se investi în modernizarea sistemului de iluminat. „Cu aceste fonduri vom finaliza reabilitarea iluminatului public în municipiul Suceava”, a precizat edilul-șef.
Vineri, la Suceava, vor fi semnate, după o amânare de o săptămână, și în prezența ministrului secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Răzvan Murgeanu, contractele de finanțare a primelor două proiecte ale Sucevei. Este vorba despre proiectul de reducere a criminalității și creștere a siguranței cetățeanului, precum și de cel de reabilitare a magistralei rutiere centrale și a altor 14 străzi din oraș.
PIDU, întocmit de Suceava în calitate de pol de dezvoltare urbană, cuprinde 5 proiecte care vor fi finanțate în cadrul Programului Operațional Regional (POR), acestea având ca scop, pe lângă cele amintite, realizarea de parcări subterane, modernizarea de parcuri, reabilitarea pasajului CFR și ridicarea unui centru destinat conservării tradițiilor populare. Valoarea totală a fondurilor ce vor fi atrase prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor” este de 28,8 milioane de euro, eligibile fiind 23,4 milioane de euro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI