Finalizarea reabilitării termice înainte de Paște

Constructorii nu și-au ținut promisiunea

Totuși, pentru a-și face sărbătorile, primăria a virat în contul firmelor executante suma de 400.000 lei

 

Firmele care lucrează la reabilitarea termică blocurilor de locuințe nu și-au ținut promisiunile de a termina intervențiile înaintea Paștelui. Este vorba despre lucrările de la 9 blocuri în cazul cărora societățile executante și-au asumat ca termen limită de recepționare data de 31 martie. În cadrul întâlnirii de ieri cu conducerea primăriei, reprezentații constructorilor au invocat problemele neprevăzute ivite pe parcurs și au dat asigurări că lucrările rămase sunt de mică amploare și că acestea vor fi date gata imediat după Paște, cel târziu până pe 15 aprilie. Excepție fac 4 blocuri din cele 13 rămase nefinalizate la venirea iernii, la care intervențiile de primăvară au fost programate a fi terminate la sfârșitul lunii viitoare.
Primarul Ion Lungu le-a solicitat celor prezenți ca până pe 5 aprilie să vină cu situațiile de lucrări din ultima perioadă, astfel încât Guvernul să le deconteze contravaloarea intervențiilor făcute. Edilul-șef a evidențiat că, la sfârșitul săptămânii trecute, în conturile executanților a fost virată suma de 400.000 lei, reprezentând contribuția bugetului local, alte sume urmând a fi achitate în zilele care vin. La fel, șeful executivului municipal le-a cerut firmelor implicate să ajungă cât mai rapid la finiș, în așa fel încât din luna mai să fie accesată finanțarea pentru programul de anvelopare termică pe 2010, în cadrul căruia ar urma să fie finanțate încă 15 blocuri.
În prima etapă a programului de creștere a eficienței energetice, în municipiul Suceava au fost cuprinse 16 imobile de locuit, termenul inițial avansat pentru terminarea execuției fiind data de 1 decembrie 2009. Până la venirea înghețului, efectiv au fost recepționate doar două dintre acestea. Programul național privind izolarea termică a blocurilor de locuințe urmărește reducerea consumului de energie și asigurarea unui climat termic corespunzător în interiorul apartamentelor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI