Firmele constructoare ISPA lucrează în Săptămâna Patimilor

Constructorii își vor lua liber începând cu Vinerea Mare

 

Primarul Ion Lungu le-a cerut ieri constructorilor de la lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare să prezinte grafice reactualizate atât pe partea de execuție, cât și pe cea de reparare a infrastructurii afectate de intervenții. Edilul-șef face acest demers după ce, în mod repetat, condițiile meteo nefavorabile au dus la neîncadrarea în termenele intermediare asumate.
„S-a încălzit afară și sperăm să nu se mai întoarcă iarna. Până acum, unele termene nu au putut fi respectate din cauza vremii, de aceea sunt necesare noi grafice de lucrări, cât și de aducere la starea inițială a terenului”, a reliefat primarul.
Dl Lungu le-a solicita firmelor constructoare ca, până de Paște, să nu mai deschidă fronturi de lucru pe arterele principale, deoarece „începe febra cumpărăturilor, iar orașul va fi aglomerat”. Aceasta nu înseamnă că executanții se pot culca pe o ureche, ei urmând a intensifica lucrările pe arterele care ar urma să preia traficul greu odată cu închiderea a zeci de străzi care vor fi face obiectul săpăturilor după sărbătorile pascale.
În cadrul comandamentului de ieri de la sediul executivului s-a subliniat că strada Nicolae Bălcescu din preajma Casei Culturii, unde vor avea loc manifestări de Paște, va fi redată circulației la începutul săptămânii viitoare. Totodată, firmele executante au anunțat că vor lucra și în Săptămâna Patimilor, muncitorii urmând a-și lua liber din Vinerea Mare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI