Fotbal, Liga a III-a

Ciobanu a demisionat, Tudoreanu revine ca “principal”

 

Ovidiu Ciobanu a hotărât să părăsească banca tehnică a Rapidului după doar trei jocuri, perioadă în care gruparea „ceferistă” nu a reușit să adune niciun punct. „M-am gândit bine și am ajuns la concluzia că cel mai bine pentru toată lumea este ca eu să renunț. Am făcut tot ce a depins de mine ca să fie bine, dar, din păcate, nu a ieșit așa cum ne-am dorit. Le doresc succes rapidiștilor pe mai departe și eu voi rămâne cu sufletul alături de ei”, a declarat antrenorul demisionar.
După demisia lui Ovidiu Ciobanu, cei ce se vor ocupa de conducerea tehnică a Rapidului sunt Bogdan Tudoreanu și Ion Buzoianu, în fapt cuplul de antrenori care s-a aflat pe banca echipei și în tur. „Trebuie să uităm ce a fost până acum și să o luăm de la început. Prin acele înfrângeri înregistrate în startul returului ne-am complicat serios situația în clasament și am intrat serios în hora retrogradării. Evoluțiile din primele trei etape nu ne îndeamnă la optimism în perspectiva confruntării de sâmbătă, de pe Areni, cu prima clasată, CF Brăila.
Eu sunt însă încrezător în dorința de revanșă a fotbaliștilor mei, care odată ajunși cu cuțitul la os, vor lupta cu toate forțele pentru a obține un rezultat mare, benefic atât pentru situația din clasament, cât și pentru moral”, a precizat Bogdan Tudoreanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI