Decizia asupra unei sancțiuni este pasată de la unii la alții

În cazul unei agresiuni comise asupra echipei unei televiziuni de către directorul medical al spitalului Rădăuți

 

Sancționarea directorului medical al Spitalului Municipal Rădăuți, ca urmare a unei agresiuni săvârșite luni de acesta asupra echipei Realitatea TV de la Suceava, poate fi decisă mai întâi la nivel local, după o anchetă internă, este concluzia Ministerului Sănătății, transmisă conducerii Direcției de Sănătate Publică Suceava – ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituției, bioing. Adrian Popescu. El a menționat că, în cazul în care măsurile luate nu sunt agreate de DSP, aceasta poate interveni cu o anchetă proprie și cu alte măsuri, toate informațiile despre caz urmând să fie trimise ministerului, care va avea decizia finală.
Echipa de la Suceava a Realității TV s-a deplasat luni, 8 martie, la spitalul rădăuțean, pentru a filma și afla informații despre cele două adolescente rănite grav de un autoturism al unui tânăr care ar fi vrut să le sperie, intrând pe contrasens. Echipa a intrat în spital cu acordul managerului Dorin Robu, contactat telefonic, care a permis medicului curant să dea informații de-spre paciente, fără a filma în salon, având în vedere că cele două sunt minore, situație în care trebuie cerut acceptul părinților.
Între timp, portarul l-a chemat de acasă pe directorul medical, dr. Doru Iliescu, care nu era de serviciu, el fiind și purtătorul de cuvânt al unității spitalicești. Ajuns la Secția Chirurgie, unde se afla echipa de filmare, aflăm că dr. Iliescu a bruscat reporterul, lovind și camera de filmat, scoțându-i pe cei doi din salon și ducându-i forțat în lift, iar de acolo afară din spital. Potrivit celor doi ziariști, medicul ar fi prezentat “halenă alcoolică”, deci ar fi fost băut.
Conducerea DSP Suceava a solicitat managerului spitalu-lui un punct de vedere în scris, ceea ce s-a și întâmplat, prin adresa 1603 din 8 martie, ne-a spus bioing. Popescu. Managerul Dorin Robu recunoaște că a permis accesul echipei în spital și l-a împuternicit pe dr. Radu Cezar să dea detalii medicale despre situația celor două tinere. “În jurul orei 18 am fost contactat telefonic de redactorul TV, am fost informat că directorul medical a agresat echipa de filmare și m-am prezentat la spital pentru a vedea care e situația la fața locului. Directorul medical avea discuții contradictorii cu echipa”, a precizat managerul, fără a da alte detalii.
Potrivit lui Adrian Popescu, ieri a sosit la Direcția de Sănătate Publică și declarația directorului medical, în care acesta precizează doar că era în afara orelor de program, că a venit la spital pentru că a fost chemat de portar, nu din inițiativă proprie, și că a vrut să respecte dreptul pacientului la confidențialitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI