La finalul meciului pierdut duminică de CS Universitatea, 25-26 cu Steaua București, arbitrul Robert Harabagiu a avut o discuție cu unul dintre reprezentanții forțelor de ordine, căruia i-a reproșat unele aspecte cu privire la organizarea meciului, Harabagiu și Stănescu fiind iritați de înjurăturile venite dinspre tribună. Totodată, Harabagiu a amenințat că va face un raport special, în care va consemna așa-zisele nereguli. „Nu au ce să facă atâta timp cât nu au fost agresiuni fizice. Eu unul m-am obișnuit ca atunci când mergem în deplasare să fim înjurați de publicul echipei adverse. Nu este normal, dar nu avem ce face. Ce ar trebui? Să nu mai vină lumea la sală? Poliția și Jandarmeria și-au făcut pe deplin datoria”, a declarat Petru Ghervan.
Steliștii i-au amenințat pe suceveni că nu vor mai juca împotriva lor în sala LPS
Directorul tehnic al Universității Suceava, Petru Ghervan, s-a arătat deranjat și de comportamentul jucătorilor Stelei, care în multe momente ale jocului i-au provocat pe suporterii suceveni, făcând îndeosebi referire la gesturile obscene ale lui Iulian Stamate, dar și la suporterul stelist care la finalul meciului s-a dus cu un fular și a provocat galeria suceveană. „Cei de la Steaua au fost porniți înaintea meciului, când ne-au întrebat dacă avem pompieri și dacă sunt toalete pentru public. Ne-au amenințat că anul viitor nu vom mai juca împotriva lor în sala de la LPS. Cât despre gesturile jucătorilor Stelei eu pot spune că ei vor doar să demonstreze patronului prin orice artificiu cât de devotați sunt ei acestui club”, a mai spus Ghervan, a cărui soție a fost înjurată în timpul meciului de Iulian Stamate.



























Comentarii