LA CHIȘINĂU: OMAGII ADUSE POEZIEI

 

Manifestările din acest început de an de la Chișinău (Republica Moldova), consacrate lui Mihai Eminescu, au adus în orașul potopit de ninsoare scriitori din România (Theodor Codreanu, Nicolae Georgescu, Tudor Nedelcea, Ion Filipciuc, Victor Crăciun, Ion Beldeanu, Viorel Dinescu, Mihai Sultana Vicol), din Ucraina (Vasile Tărâțeanu) și din Serbia (Adam Puslojic și Miljurco Vikadinovici). Au lipsit câțiva invitați (din afară), motivul absenței fiind presupus a fi situația meteorologică.
Trebuie precizat că cele două zile de comunicări și intervenții, con-sacrate cinstirii marelui Poet, au fost precedate de festivitatea de dezvelire a unei plăci comemorative Mihai Eminescu, la Centrul Academic Internațional ce-i poartă numele din Capitala Republicii Moldova. Bustul Grigore Vieru din Parcul Central a rămas să fie adus și inaugurat cu altă ocazie.
Simpozionul internațional și sesiunea științifică dedicate lui Eminescu au vizat poetul și opera acestuia, în context național și universal, lucrările în cauză fiind conduse de acad. Mihai Cimpoi, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, și de Victor Crăciun, reprezentant al Ligii culturale pentru românii de pretutindeni (București). Evocările enunțate în acest cadru au relevat permanența spiritului eminescian, forța de atracție a operei eminesciene, vorbitorii acuzând încercările unora de defăimare a marelui poet și gânditor, față de care și-au arătat detașarea.
Cu acest prilej, la Președinția Republicii Moldova a avut loc festivitatea de acordare a Medaliei ,,Mihai Eminescu”, la împlinirea a 160 de ani de la nașterea poetului. Distincțiile acordate de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, au fost conferite în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite aduse în dezvoltarea literaturii și pentru contribuția orientată spre cunoașterea și răspândirea operei eminesciene.
Au fost distinși, din România, poetul Ion Beldeanu, eminescologul Mircea Chelaru, scriitorii Theodor Codreanu, Viorel Dinescu, Nicolae Georgescu și Tudor Nedelcea. Acestora li s-au alăturat, din Serbia, Adam Puslojic și Miljurco Vukadinovici, din Republica Moldova, Mihai Cimpoi și Ion Hadârcă, iar din Ucraina, poetul Vasile Tărâțeanu.
La încheierea ceremoniei, președintele Mihai Ghimpu a relevat semnificația acordării distincției ce poartă numele lui Eminescu, geniul tutelar al spiritului românesc, concluzionând: ,,Trebuie să ne mândrim și să-i purtăm cinste lui Eminescu, pentru că, pe lângă faptul că a fost mare poet, a fost și un mare patriot. Eminescu rămâne numitorul comun și sângele care bate în întregul neam românesc”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI