Alți 300 de crescători de vaci cu lapte și-au lăsat cota moștenire
La încheierea celui de-al treilea an de când România este parte a pieței europene, având alocată și cotă de lapte, Compartimentul de Administrare al Cotei de Lapte al județului a administrat procedurile solicitate de aproximativ 74.000 de producători suceveni. Potrivit unei informări a CACL, la instituția suceveană s-au înregistrat 3.890 de cereri de înlocuire a cumpărătorilor de lapte; 250 de conversie a cotei de lapte; 52 de vânzare-cumpărare a acesteia, precum și 300 de solicitări de moștenire
a cotei. În 48 de cazuri, fermierii suceveni au avut nevoie de cote de la rezerva națională, 3.500 de crescători și-au reactivat cota, iar 220 au considerat necesară modificarea datelor din registrele de evidență.
Pentru a veni în sprijinul completării dosarelor depuse de producători pentru subvenția la lapte, consilierii Compartimentului de Administrare al Cotei de Lapte au actualizat 21.000 decizii și au eliberat 4.800 adeverințe. În perioada aprilie-mai 2009, lucrătorii acestei structuri au expediat 16.000 de plicuri cu declarația anuală a deținătorilor de cote de vânzări directe, procesând și declarațiile returnate. Conform informării citate, Compartimentul de Cote Lapte a distribuit producătorilor cu vânzări directe aproximativ 12.000 de “caiete ale fermierului’’.
Anul trecut, in județul Suceava au fost consemnate circa 45.000 de cote de livrări la procesare și 13.500 de cote de vânzări directe. Din total, echipa de control a verificat modul de gestionare a cotelor la 2% din producătorii cu livrări la fabrici și la 5% din fermierii cu vânzări directe. Totodată, la 8 procesatori s-a efectuat controlul transportului, iar la 22, controlată a fost declarația anuală a cumpărătorului.























Comentarii