Precum s-ar putea să se cunoască, titlul acesta nu ne aparține. El provine de la unul dintre marii prieteni ai adolescenței noastre (ca inși), pe numele său Alexandre Dumas. Tatăl sau fiul, nu risc precizarea, că până și Academia lor, a franțuzilor, îi încurcă. M-am obrăznicit și i l-am șterpelitCiteşte

Am auzit, nu demult, unul nou: reconciliere. Adică ne-am stuchit, ne-am păruit, ne-am băgat, ne-am scos, hai să ne pupăm. Nu clevetesc că nu e bună, dar nu cunosc din ce material e confecționată și cât o să țină la tăvăleală. Sau la păcăleală.   Dacă nu cumva e oCiteşte

Nu e un secret pentru nimeni – am aflat de la băietanul care păștea gâște pe marginea șanțului – că știința din zilele noastre a ajuns departe. Atât de departe încât de la ea până la noi n-au răzbătut decât câteva elemente de suprafață, între care telefonul mobil, pilula anticoncepționalăCiteşte

– Stimabile – mi-a ridicat un colț de otreapă de pe tainele succesului său unul dintre aceia, ajunșii –, când spui un adevăr ți-ai găsit beleaua și ți-ai dat foc la valiză: trebuie să-l argumentezi, să-l demonstrezi, să-l susții, mai mare daraua.  

Cumătrul Haralambie este un om iscoditor. Când vine în vizită – că are și acest defect – ne pupă iute și trece, tacticos, la inspectarea dotărilor domestice de care ne-am învrednicit: ce marcă are aragazul (e tot cel de acum douăzeci de ani, dar el trebuie să fie edificat), careCiteşte

În vremea când nu se inventaseră – din lipsă de timp – bunele maniere, ca să îți ogoiești preopinenții cu mișcarea unui deget către obraz, oamenii și chiar reprezentanții lor își rezolvau controversele prin turniruri cavalerești (dacă erau cavaleri) sau prin trântă (dacă erau mai așa, de neam prost).  Citeşte

(că suntem destul de acri) Cineva, eu cred că un dușman foarte perfid, i-a băgat în cap domnului politician că este spiritual și – mai mult decât atât – are umor.   Dacă bădărănia echivalează cu o replică sclipitoare și violarea nerușinată a gramaticii elementare confirmă agerimea de minte, atunciCiteşte

Străbunicul, încă verde în componentele sale (lăsând la o parte auzul și măseaua de minte), a devenit, de când cu politica liber deșănțată, anexă inseparabilă a televizorului.  

Societatea – ca să stabilim în ce ne învârtim – este un ceva care sau merge înainte, sau dă îndărăt. Pe verticala suitoare, ea a fost oarecum primitivă, a devenit sclavagistă (prelungindu-se, pe alocuri, până în zilele noastre), s-a poreclit socialistă și acum se preface capitalistă, rușine să-i fie!  Citeşte

Dacă ar fi prost, Matache (și nu mai spun cum, să nu mi-l localizeze impozitul cu chitanțele la zi), nu și-ar pune întrebări. Dar nu este decât naiv, așa că își pune. Adevărat, cu oarecare întârziere, după decesul (figurat) al scroafei (prezumtive) din cotețul său (inexistent).