Pentru Bacalaureatul din 2010

S-au înscris 6678 elevi suceveni

Circa 250 sunt de la licee particulare

 

Pentru bacalaureatul din 2010 s-au înscris 6678 de candidați din județul Suceava, la care se adaugă 73 de absolvenți din promoții anterioare, informează Inspectoratul Școlar al Județului Suceava. Înscrierile s-au încheiat pe 18 decembrie, iar printre candidați sunt și elevi de la liceele particulare din județ. Potrivit purtătoarei de cuvânt a IȘJ Suceava, insp. Laura Hacman, de la Liceul particular nr. 1 Suceava s-au înscris 129 elevi de clasa a XII-a, 67 elevi de la Liceul Particular „Virgil Madgiaru” Suceava, iar 56 de la Centrul de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt – Bucovina”.
Ca noutate, la bacalaureatul de anul viitor probele orale au fost înlocuite cu evaluările din timpul anului școlar și, în plus, a fost eliminată ultima probă de bacalaureat, cea la discipline din altă arie curriculară decât cea absolvită, la care, mai mult de jumătate dintre candidați alegeau proba la educație fizică.
În prima fază, pe parcursul clasei a XII-a, vor fi evaluate, prin verificări orale, competențele de comunicare în limba română și, după caz, în limba maternă. Tot în timpul ultimului an de liceu vor fi susținute două probe de verificare a cunoștințelor de folosire a computerului și de limbi moderne.
Toate aceste evaluări din timpul anului școlar nu se notează, dar sunt obligatorii, elevii urmând să primească, după trecerea fiecărei testări, câte un certificat de competență (calificativ).
La finalul clasei a XII-a, în cadrul bacalaureatului se vor susține trei – respectiv patru – probe scrise (în cazul elevilor care au studiat în limba maternă). Disciplinele de examen vor fi limba română, o probă obligatorie corespunzătoare profilului, matematică sau istorie, și una la alegere, în funcție de profil. La această ultimă probă, elevii care au absolvit un profil real vor putea alege între chimie, fizică, biologie și informatică, iar cei de la profil uman, între economie, geografie, logică, psihologie și filosofie. Nota finală de bacalaureat va fi media aritmetică a celor trei, respectiv patru probe scrise (pentru cei care au dat examen scris și în limba maternă).
Potrivit calendarului probelor de verificare a competențelor din cadrul bacalaureatului, proba de verificare a competențelor lingvistice

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI