În fiecare an, luna decembrie prilejuiește o reîntâlnire cu Nicolae Labiș.
S-a născut la 2 decembrie 1935, aproape de sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae, și a trecut în lumea umbrelor la doar 21 ani, la 22 decembrie 1956.
Din scurta lui petrecere pământeană ne-a lăsat și o corespondență (vezi ediția Nicolae Cârlan – 2009) din care înțelegem că a fost iubit, a avut parte de prietenie, de admirație, dar și de invidie. Regretabil este că nu i s-a înregistrat vocea, spre a-i fi ascultate vibrațiile sonore ale sufletului, abia ieșit din adolescență…
Noi, colecționari și iubitori de numismatică, suntem bucuroși că avem în colecțiile noastre piese-medalii care-l reprezintă pe Nicolae Labiș, gravat în metal, spre veșnicie, ca și poezia sa nemuritoare. Societatea Numismatică Română, la a 50-a aniversare a nașterii poetului (1985), în semn de prețuire, a bătut medalia din imagine la Monetăria Statului. Medalia este confecționată din tombac, având diametrul de 50 mm. Pe avers este portretul, în relief, al poetului, în profil spre stânga, după fotografia din 1955. Pe revers, în partea superioară, în semicerc, este gravat nu-mele – Nicolae Labiș – cu caractere mari, iar sub nume sunt trecuți anii 1935 – 1956 – 1985. În centrul medaliei sunt scrise versurile: „…Eu nu mai sînt, e-un cîntec tot ce sînt…”. Sub acest scurt text apare semnătura poetului în facsimil. La baza medaliei, tot în semicerc, este scris: „Societatea Numismatică Română”. În dreapta, pe margine, de dimensiuni mici, sunt inițialele gravorului: „V.G.” (Vasile Gabor).
Pe 22 decembrie s-au comemorat 53 de ani de la moartea poetului.
Sperăm ca, „în lupta cu inerția”, S.N.R. să primească în colecție și alte piese, care să-l susțină pe Nicolae Labiș în jurământul făcut în numele generației sale: „Cine din noi va muri/ Înainte ca trupul să-i moară?/ Cine-o să-și lepede inima-n colb?/ (…) Noi Nu! Niciodată! Noi Nu.”
LAVRIC GAVRIL,
numismat
Comentarii