„Un partid se întărește în opoziție”

 

PNL Suceava își propune pentru perioada următoare să-și păstreze cei opt primari din județ, care au nevoie și de fonduri de la bugetul de stat pentru proiectele aflate în derulare sau pentru proiectele viitoare, a declarat joi liderul liberal Ștefan Alexandru Băișanu. El a anunțat că vrea să negocieze cu președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, în vederea asigurării finanțării absolut necesare pentru comunitățile reprezentate de primari liberali și și-a exprimat încrederea că liderul PD-L va înțelege că democrația reprezintă diversitate în unitate. „Sperăm ca PD-L să înțeleagă că sunt primari și din alte partide, ce au aceleași drepturi cu primari ai PD-L”, a spus Băișanu.
Totodată, el a ținut să sublinieze că PNL are un viitor serios și că nu prezența la guvernare este cea care întărește un partid. Potrivit lui Băișanu, PNL este partid de opoziție și se delimitează de tot ceea ce Traian Băsescu și Emil Boc au făcut și vor face, iar liberalii vor scoate în evidență realele probleme ale României și vor prezenta soluțiile ce trebuie puse în aplicare. „Un partid se întărește în opoziție, pentru că rămân oamenii cu coloană ver-tebrală”, a evidențiat liderul PNL Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: