Municipiul Botoșani a găzduit finala Campionatului național de lupte greco-romane pe echipe la categoria juniori I. La competiție au participat formațiile LPS Botoșani, CSM Rădăuți, LPS Suceava, LPS Slatina, CSȘ Satu Mare și CSȘ Timișoara. Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv au reușit să urce echipa lor pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere.
Din formația suceveană au făcut parte sportivii: Mihai Șulea – categoria 42 de kilograme; Ionuț Acostăchioaie – categoria 46 de kilograme; Vasile Dudău și Iulian Șopîrlă – categoria 50 de kilograme; Daniel Crîșmariu – categoria 54 de kilograme; Ștefan Mihuț – categoria 58 de kilograme; Andrei Apetre – categoria 63 de kilograme; Bogdan Tipa și Ionuț Gherman – categoria 69 de kilograme; Ioan Geană – categoria 76 de kilograme; Ștefan Babei – categoria 85 de kilograme; Lorin Gavrilovici – categoria 100 de kilograme.
„A fost un concurs tensionat, cu meciuri disputate, deznodământul fiind greu de anticipat. În prima partidă am întâlnit formația gazdă LPS Botoșani, scorul final al disputei fiind 5-5. Echipa noastră a pierdut această întâlnire la tușaveraj 21-22. Am avut șansa noastră la medalia de aur, dar la final a trebuit să ne mulțumim cu medalia de bronz.
Remarcatul nostru la acest turneu final este sportivul Ionuț Acostăchioaie, care a evoluat în limitele categoriei 46 de kilograme. După ce a făcut eforturi pentru a intra la categoria lui de greutate, și-a învins toți adversarii fără să le lase absolut nicio șansă.
Trebuie să mulțumim din nou celor care ne-au ajutat pentru a obține această performanță, directorului LPS Suceava, Dumitru Bernicu, conducerii de la Palatul Copiilor, de la Inspectoratul Școlar Județean și, nu în ultimul rând, colectivului de profesori de la LPS, care ne-au înțeles și ne-au sprijinit. Le mulțumim în aceeași măsură părinților, dar și primarului comunei Slatina Ilie Gherman și patronului „Club Melody”, Sebi Caba, cei care ne-au sprijinit de fiecare dată. Mulțumiri trebuie să adresăm și conducerii Clubului Sportiv Municipal Suceava, care ne-a pus la dispoziție sala de antrenament” a declarat profesorul Andrei Bolohan, cel care împreună cu profesorul Valerică Gherasim au pregătit echipa de lupte greco-romane a LPS Suceava.


























Comentarii