„Eu mă consider o femeie fericită !”

Interviu cu prof. LUDMILA MOROȘANU, o ucraineancă măritată la Suceava, după ce o voce i-a spus în vis: „România, România!”

Prof. Ludmila Moroșanu vine din Ucraina și spune despre ea că este “ucraineancă după mamă și moldoveancă după tată”. În 2004 a ajuns în România din pasiune pentru limbă, pentru a ne cunoaște țara, dar și în urma unui vis despre care va povesti în acest interviu. A venit în 2006, l-a cunoscut la Suceava pe omul vieții sale și a rămas. Ludmila Moroșanu a terminat Facultatea Filologie – Limba rusă, limbă pe care a și predat-o, dar a avut ambiția de a învăța și italiana, pe care de asemenea a predat-o; are două doctorate. A reușit să introducă o secție de italiană la Universitatea din Odesa, a înființat prima societate italiană la Odesa și un centru cultural italian.

 

Prof. Ludmila Moroșanu

Ludmila Moroșanu lucrează în prezent la Direcția de Cultură Suceava și la Uniunea Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, fiind și vicepreședinte interimar al uniunii, ca traducător, dar și organizator al unor evenimente culturale. Povestea ei de viață pare ruptă dintr-o telenovelă, dar sinceritatea cu care vorbește îți sugerează că ai de a face cu un destin aparte. La 19 ani, a devenit mamă, iar la 38, bunică, având acum 3 nepoți. Cunoaște 6 limbi străine, a realizat două manuale de italiană, a scris 8 cărți dedicate italienilor. Coase icoane în goblen și se dedică gospodăriei de la Bălăceana…

“Limba italiană mi-a plăcut mereu, toată viața”

– Sunteți din Odesa, get-beget?
– Da, m-a născut la Odesa, în 1960, un oraș multietnic, sunt 8 naționalități acolo, cea principală fiind ucraineană. De altfel, eu sunt ucraineancă după mamă, iar după tată sunt moldoveancă, dar și un pic bulgăroaică. El a uitat limba română, dar bunica încă a vorbit limba. Asta a influențat mult faptul că eu sunt acum aici în România, a fost unul din motivele principale.
– La Odesa ați făcut și studiile?
– Am făcut mai întâi Facultatea de Filologie, limba rusă, am predat-o la Universitatea din Odesa, apoi am făcut primul doctorat dedicat dialectului lipovenesc din Basarabia, aceasta fiind prima mea întâlnire cu Basarabia; am călătorit mult, am făcut un dicționar de dialecte și acolo am văzut că sunt multe cuvinte moldovenești. Asta a fost prima întâlnire cu limba română.
– Cu limba italiană când v-ați întâlnit?
– Limba italiană mi-a plăcut mereu, toată viața; la 4 ani am spus primele cuvinte în italiană, tatăl meu a fost marinar și el a venit din Italia cu acele “cartollini”, iar eu tot citeam denumirea orașelor. Am vrut să merg la Moscova, la universitate, iar acolo să învăț limba italiană, dar părinții mi-au spus să mă liniștesc, că e foarte greu la Moscova ca să intru, așa că am rămas la Odesa. Am început să învăț limba italiană singură, la 16 ani, cu manualul, încet-încet. Asta se întâmpla prin anii ’80.
În 1991, când Ucraina a devenit stat independent, am văzut că nu sunt perspective cu limba rusă și mi-am dat seama că pot să mi dezvolt hobby-ul meu cu italiana… Încet, încet am pregătit un manual în limba italiană, după aceea am început al doilea doctorat. Am fost în Italia, am început colaborarea cu secretarii unei asociații culturale, iar ei m-au invitat la Ravenna, în 1992, ca profesor de limba rusă. Am revenit la Odesa și am început ca traducător din italiană, iar apoi am predat italiana la nivelul I, începători, la Institutul Comercial, particular, de acolo. Am deschis multe cursuri de limba italiană în Odesa.
În ’98 am terminat al doilea doctorat, despre legăturile dintre limba ucraineană, italiană și rusă. Dar era o perioadă foarte grea și nu erau posibilități pentru știință, era greu să lucrez în domeniu. Și, cu două doctorate, eu am rămas practic două luni fără loc de muncă! Norocul a fost că m-am dus la Facultatea de Limbi Străine și le-am spus că mă ofer să predau italiana și să începem împreună o specialitate nouă. Decana facultății, o persoană foarte activă, m-a ajutat, a făcut demersuri la minister, care a dat un post și s-a deschis o secție nouă, la 1 ianuarie 2000. În acest timp, eu eram autorul a două manuale de italiană, foarte populare în toată Rusia și în Ucraina, aveam deja un nume.

“Toți cei de vârsta mea se distrau prin discoteci, cluburi… Eu eram mamă la 19 ani”

– Cum ați ajuns în România?
– În toată această perioadă am simțit că sunt în punctul culminant al carierei, aveam 46 de ani și mă întrebam ce mă așteaptă după asta… Tot munca cu studenții, cu traducerile. Am câștigat între timp altă bursă pentru Italia, dar totul era la fel, nu se întâmpla nimic nou. Eu voiam altceva, dar nu știam ce, la vârsta asta mulți oameni pleacă în India, în China, să descopere ceva nou. S-a întâmplat un lucru misterios: Am avut un vis în care am auzit o voce puternică care îmi spunea

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: