Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, pe 28 iunie, la ora 20.30, a fost identificat un anume Cosmin B. de 19 ani, din comuna Sucevița, care a provocat scandal public în fața unui local de pe raza comunei, unde se desfășura un spectacol folcloric în aer liber. Tânărul, aflat în tovărășia… acaparatoare a lui Bachus, i-a lovit, ulterior, cu pumnii în față, pe Marius C. și Andreea O., ambii din comuna Marginea. I s-a întocmit dosar penal. Manifestările prilejuite de organizarea „Zilelor Suceviței” au presupus măsuri de asigurare a ordinii și liniștii publice de polițiști din cadrul Biroului Poliției Rurale Rădăuți, ai celor de la posturilor de poliție Sucevița, Hordonic de Sus, Horodnic de Jos, Iaslovăț, Burla, Volovăț, Vicovu de Jos, Voitinel, Frătăuții Vechi și Gălănești. În afară de fapta turbulentului din Sucevița, s-au mai înregistrat două infracțiuni, din care una de ultraj contra bunelor moravuri și una de furt calificat, aplicându-se, totodată, 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.370 de lei.
„Zilele Suceviței”, sărbătoarea localității cu același nume, care a avut loc în perioada 28 – 29 iunie, a înregistrat, cum se poate întâmpla când e vorba de multă strânsură, și aspecte mai puțin plăcute.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii