SUB PLOI DE STELE

„Și-mbrăcat în haină de ninsori,/ Ies din azi, cu grabă către mâine…/ Vârsta de balsamuri și de flori,/ Ca un vis, în urma mea rămâne”/ (Mircea Lutic, „Noimă”)
„Ploaia de stele” (trei volume antologice de traduceri din proza ucraineană) se pare că i-a topit „haina de ninsori”, lăsându-l să iasă din azi spre mâine în hlamida aurită a celor ce merg cu visul neabătut înainte, iar „vârsta de balsamuri și de flori”, regretată nostalgic în culegerea lirică „Datul întru ființă” (anul 2000), să-l treacă în noul mileniu sub aurora binecuvântată a creației.
 

Creându-și o oază de har, în care s-a izolat de toate deșertăciunile vieții, Mircea Lutic apare printre noi, irositorii de timp, de suflet, de intelect (în măsura ce ne sunt date) doar atunci când mai scoate la lumină o carte – de versuri, de publicistică, de traduceri. În această nobilă manieră, ne amintește tot mai des de polivalența personalității sale, de hărnicia intelectuală de invidiat. Și când ne pune în față un nou volum, ca recenta antologie „Zăpada mieilor” – transpunerea în românește a unui excepțional florilegiu de proză ucraineană selectată de la izvoarele scrisului indigen și până în contemporaneitate, ne întrebăm uluiți: „Doamne, de unde atâta putere, temeritate de a străbate și a străpunge obtuzitatea unei lumi indiferente față de miracolul cuvântului, de valorile care ne mențin nemurirea?”. Nu întâmplător ființa sa artistică se regăsește în mărturisirea de „pierdut în slove ca-ntr-un mit”, de unde cugetătorul liric lansează profetic emoții bene-fice în sufletele mai multor generații. Din creația lui Mircea Lutic, mai mult decât în orice universitate, putem învăța „verbul suprem, rotunjit”, cultul ancestral al revenirii la surse și căutării sorginților, stilul elitist al exprimării. De fapt, despre Mircea Lutic, poetul și prozatorul, publicistul și cercetătorul literar, istoricul culturii naționale și virtuosul traducător, dar mai presus de toate fidel slujitor și șlefuitor al verbului matern, s-au scris multe pagini alese, realizările sale literare rămânând să-și ocupe locul binemeritat în ierarhia valorilor naționale. Însă altceva aș vrea să scot din umbra modestiei sale – un episod din viață rămas cumva în uitare, dar care îi pune în lumină deschiderea cordială către comunitate, caracterul vertical, chemarea de trubadur al idealurilor unui neam năpăstuit de vicisitudinile istoriei. Deși a durat puțin, numai un an, dacă nu mă înșeală memoria, aflarea scriitorului Mircea Lutic în fruntea Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” a lăsat cele mai frumoase amintiri în memoria comunității. Ce-i drept, nu știu ce urme a lăsat acea zbuciumată perioadă în inima fostului președinte și dacă mai are plăcerea să-și amintească de activitatea desfășurată atunci. Sper să nu-i supăr nici pe președinții de până la el, nici pe cei care l-au urmat, dar, după părerea mea Mircea Lutic a fost cel mai transparent, cel mai deschis publicului, luân-du-și obligațiile obștești la modul cel mai serios. Deprins să îndeplinească scrupulos, cu o exigență de invidiat orice datorie, n-a trecut ușor peste această președinție, la care nu s-a cerut și de care nu s-a ținut, ci a fost rugat s-o accepte ca personalitate de cultură, demnă să-i reprezinte pe români și să le promoveze interesele naționale. Din anul 1996, când Mircea Lutic a condus Societatea „Mihai Eminescu” mi-au rămas în amintire cele mai spectaculoase și ingenios organizate festivaluri, mai ales „Florile dalbe”, impresionantă fiind și activitatea membrilor prezidiului (toți erau antrenați în anumite acțiuni, purtau anumite responsabilități). Pentru o mai bună cunoaștere a acelei etape din viața Societății e sufi-cient să răsfoim colecția ziarului „Zorile Bucovinei” din 1996, unde cu regularitate erau publicare ample dări de seamă și informații operative despre activita-tea președintelui și a membrilor prezidiului. Drept că un singur an a fost insuficient pentru realizarea obiectivelor promovate, multe dintre care la momentul de față au fost cu desăvârșire abandonate. Însă ecoul efervescenței culturale de atunci ne urmărește încă și, acum, la moment aniversar, am ținut să-i amintesc distinsului sărbătorit de acest crâmpei, aș vrea să cred plăcut, care nu putea să înconjoare o asemenea personalitate reprezentativă a culturii noastre. Revenind la „ploile de stele” pe care ni le-a dăruit, îi doresc ca cerul să-i aducă binefăcătoare ploi de liniște sufletească, bucurie și noroc, ca să-i rodească speranțele și să culeagă neîncetat un rod îmbelșugat pe ogorul mănos al cuvântului matern. MARIA TOACĂ Cernăuți

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: