Doi tineri cercetători din Camerun în Cetatea lui Ștefan cel Mare

Nu este ușor să experimentezi unul din marile mituri moderne, să dai un chip uneia dintre utopiile sociale ale timpului nostru: diversitatea culturală. Cu toate acestea, vestea despre bursele de studiu și cercetare doctorală și postdoctorală « E. Ionesco » a fost pentru noi mai mult decât un apel: în ciuda crizei actuale, guvernul român deschide larg porțile tinerilor cercetători din lumea francofonă, omagiind astfel una dintre figurile cele mai ilustre de intelectuali români de expresie franceză.
 

Noi am dorit să răspundem la acest apel, și a fost destul să trimitem un mesaj, ca o sticlă pe imensitatea oceanului…Cu ajutorul Biroului „Europe Centrale et Orientale » al AUF, prin intermedierea doamnei Director regional Liliane Ramarosoa, mesajul nostru a ajuns la porțile Bucovinei. Aici am fost primiți cu cea mai mare disponibilitate de către conducerea și personalul Universității « Ștefan cel Mare », cărora le mulțumim pe această cale. Dorim să ne manifestăm recunoștința față de doamnele profesoare Muguraș Constantinescu și Elena-Brândușa Steiciuc, conducătoare de doctorat, specialiste în literatură franceză și francofonă, care ne-au onorat cu solicitudinea lor, asigurându-ne un cadru de cercetare stimulator. Suntem copleșiți de câte ori intrăm în minunata clădire a Bibliotecii universitare, în Centrul de Cercetări « Inter Litteras », al cărui proiect intercultural ne fascinează. Am participat deja la colocviul „Omul și mitul”, la ședințele de lucru ale revistei Atelier de traduction pentru care pregătim o colaborare, la Masa rotundă pe tema Identității culturale, organizată de Inter Litteras. Adaptarea noastră la spațiul bucovinean se face progresiv, în ciuda obstacolului limbii, care de multe ori ne face să apelăm, mai ales în centrele comerciale, la limbajul gestual… Dar de când am primit în dar un dicționar franco-român, bagajul nostru lexical crește continuu, la fel ca și numărul de prieteni pe care ni-i facem printre studenții suceveni de la diferitele facultăți. RAYMOND MBASSI ATÉBA, Doctor în Litere, lector titular la Universitatea din Manoua, în stagiu postdoctoral la Universitatea « Ștefan Cel Mare » Suceava  LOUIS HERVÉ NGAFOMO, doctorand la Universitatea Yaoundé I și la Universitatea « Ștefan Cel Mare » Suceava 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: