CIORAN SAU MARELE JOC

Se va vorbi oare cândva de cioranologie? Ce ar face o asemenea știință astăzi? În plus, specialiștii în Cioran, de la noi, ar fi oare diferiți – prin ce? cum? – de cei care trăiesc în Portugalia, în Germania ori în Franța? Fără îndoială că niște diferențe de felul acesta există, căci avem de-a face cu un autor care, înainte de 1989, ne-a populat imaginarul și, în al doilea rând, cu unul ale cărui texte nu pot fi cunoscute, cu câteva excepții, decât prin traducere. În paranteză fie zis, orice traducere e o interpretare, dacă nu o trădare.
 

Așadar, revenind: ce ar face o asemenea știință astăzi?! Ar trebui, probabil, să-și delimiteze, înainte de toate, un teritoriu de cercetare (unde anume este TEXTUL Cioran?) care impune de la sine un anumit instrumentar. În consecință, multe din cărțile despre Cioran care apar la noi și aiurea ar trebui eliminate din discuție; nu orice carte despre Cioran are ca obiect „meridianul” Cioran, acel teritoriu problematic, uimitor, contradictoriu și care se nutrește din interogația, reluată mereu, asupra identității, a propriei identități. Apoi, ar trebui să se lupte cu clișeele, acele locuri comune care par adevăruri definitive, absolute, pe care nimeni nu le mai verifică și care nu fac decât să proiecteze în mit ceva care, din nefericire, parafrazând, nu mai seamănă cu realitatea. Nu zic cu adevărul, deși, probabil că, oricâte rezerve am avea, mai degrabă acesta e cuvântul pe care ar trebui să-l folosim. Dar adevărul ca sumă a tranzitoriului, a ipostazelor, a divergențelor, finalmente a palinodiilor care fac din Cioran nu un autor, ci un personaj, a cărui operă ar trebui citită ca expresie a unui poet, în permanență Altul. Ce este cert este că o asemenea știință ar trebui s-o aibă printre întemeietori pe Irina Mavrodin, traducătoare a lui Cioran în românește și autoare a unei cărți – Cioran sau Marele Joc (Institutul Cultural Român, 2007) – care așază temelii, fixează repere, propune principii. De ce „cel mai mare stilist francez” este analizat aproape exclusiv ca gândire? Cum anume descompunerea (proiectarea în fragmente) generează continuitate și sens? Prin ce anume textul lui devine literatură? Ce continuitate poate fi între biografia Cioran și textul Cioran? Iată câteva întrebări despre Cioran, acest spațiu al ambiguității și uimirii, care fac obiectul unei cărți scrise uneori tulburător, într-o scriitură nu numai devotată, ci și pasionată. Un discurs îndrăgostit, deși de o luciditate care explorează cu aviditate. Așadar, Cioran ou Le Grand Jeu. Totuși, să nu fie posibil saltul către Cioran ou Le Grand Je? Pulverizarea eului dă seama, totuși, despre o refundamentare a lui, chit că pe edificiile contradic-toriului care nu trebuie, într-adevăr, elucidat, ci asumat ca atare. MIRCEA A. DIACONU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: