E vremea să mergem din nou la vot. ,,Ha, ha, ha, ha”, râde pe înfundate un cetățean tocmai disponibilizat care și-ar pune lațul de gât pentru datoriile din bănci, pentru că nu mai are nici măcar bani să-și înmormânteze părinții, pentru că nu a mai mâncat de multă vreme o bucățică de pâine mai dulce. Sigur că din conștiință civică omul cu pricina va merge la vot, căci așa trebuie să facă tot românul. Adică să aibă conștiință, să fie un bun cetățean. Cu așa fraze pompoase sigur că v-am făcut pe toți să ridicați sprâncenele și să vă întrebați de ce vouă vi se cere mereu fără a vi se da nimic în schimb… Eu un lucru vreau să vă spun, și anume că, indiferent ce vi s-ar întâmpla, indiferent cât vi s-ar lua, ceea ce simțiți cu adevărat nu se poate schimba. Așa stând lucrurile, vă îndemn să priviți cu mare atenție tușul prelins de pe costisitoarele afișe electorale și să procedați așa cum vă îndeamnă sufletul. Dacă sufletul nu v-a fost luat, cei care cred că v-au păcălit sunt marii perdanți ai României. Dumneavoastră știți foarte bine că pentru orice scară de urcat există o scară de coborât…
O furtună puternică s-a abătut zilele trecute asupra Capitalei. Copacii au căzut peste mașini, liniile de electricitate au fost compromise, afișele electorale, prețioasele afișe, au fost smulse și aruncate de-a valma. De pe fețele retușate ale candidaților la europarlamentare s-au prelins culorile, iar unele chipuri au rămas de-a dreptul pocite. Copacii au fost până la urmă (probabil) ridicați de pe automobile, funcționalitatea energiei electrice a fost restabilită, numai fotografiile politicienilor au avut de suferit iremediabil. La urma urmei, trebuia ca măcar Divinitatea să ne rostească adevărul în toată splendoarea lui. Asta fiindcă românului trebuie să i se arate prin semne (ușor apocaliptice) drumul pe care îl are de parcurs.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii