Fără televizor

Vasăzică, aseară am rămas fără televizor. Propriu-zis, nu chiar fără televizor, ci fără cablu. Abia începuseră jurnalele, urmăream cu toții cu sufletul la gură știrile (nu-știu-unde unu’ își omorâse nevasta cu o secure, un copil fusese tâlhărit în curtea școlii, un polițist fusese prins la furat – mă rog, cam ce se întâmplă zilnic în România), când s-a auzit un fel de pocnet, apoi imaginea a dispărut. Am stat liniștiți preț de vreo cinci minute, apoi am început să ne foim cu toții – fără televizor, parcă n-aveam niciun rost.

 

Eu am luat o carte, dar n-am putut citi, m-am dezobișnuit de mult de chestia asta! Nevastă-mea a luat o revistă (una veche, că nu prea ne permitem să cumpărăm), dar și-a dat seama repede că n-o interesa. Copiii s-au descurcat mai ușor: ăla mare a deschis calculatorul și, după ce mi-a zis încă o dată că dacă am avea internet iaca, acum n-ar fi nici o problemă (eu l-am întrebat încă o dată dacă știe cât costă abonamentul), a început să joace nuș’ ce joc; ăla micu a început și el să se joace, dar la o chestie mică, de mână, pentru care m-a bătut la cap câteva luni să i-o iau. Noi, ăștia mari, adică eu și nevastă-mea, ne-am uitat unu’ la altu’ și, ridicând din umeri, ne-am căutat alte treburi. Ea s-a apucat de spălat vasele (de regulă, face treaba asta între jurnal și film), iar eu m-am apucat să repar un scaun mai vechi, chestie amânată de astă-toamnă. După ce-am terminat și astea, iar ne-am uitat unu’ la altu’: și-acu?! Nu știam numărul de telefon al ăstora cu cablul, așa că am coborât un etaj, până la un vecin cu care mă am mai bine, să întreb. Acolo, cam aceeași stare de neliniște! Doar că nevastă-sa tocmai se apu-case de făcut niște gogoșele, așa, de plictiseală. “Vecine, zice ea, ia-ți nevasta și coborâți până la noi, că și-așa n-ați fost niciodată. Uite, fac niște gogoși, mai schimbăm o vorbă…”. Nevastă-mea s-a împotrivit oleacă, mai mult de formă, dar a fost de acord. Am luat și sticla de vin pe care o primisem cadou de ziua mea de la nașu’ și ne-am dus. Acuma, ce să vă spun – a fost excelent: am discutat, ne-am distrat, am râs, gogoșile au fost grozave, vinul – la fel, chiar nu ne-a părut rău deloc. Ne-am despărțit târziu, promițându-ne solemn că prima dată când se mai întrerupe cablul vor veni ei la noi. Că nu-i normal să fim vecini de cinci ani și să nu ne cunoaștem! (P. CĂLĂTORU)