„Vom merge din ușă în ușă, din poartă în poartă…”

Președintele Organizației Județene Suceava, Philip Rozopol, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalii suceveni vor încerca să compenseze lipsa unei „prezențe masive în media și a unui panotaj opulent, cu prezența între oameni”.
 

„Vrem să convingem oamenii că parlamentarii europeni sunt extrem de importanți pentru noi. Vom merge din ușă în ușă, din poartă în poartă, să convingem oamenii mai întâi să vină la vot și apoi să voteze PNL ca alternativă pentru a li se apăra interesele”, a subliniat liderul liberal. Potrivit lui Rozopol, spre deosebire de celelalte partide politice, PNL Suceava nu are un candidat propriu la alegerile pentru Parlamentul European, în schimb va beneficia în campanie de prezența liderului liberal, Crin Antonescu. Acesta va veni la Suceava în data de 22 mai, urmând ca în ziua următoare liberalii suceveni să primească și vizita actualului europarlamentar Renate Weber. PNL Suceava își propune ca la alegerile din 7 iunie să obțină suficiente voturi pentru a atinge media partidului la nivel național, care, conform sondajelor, ar fi în jur de 18-20 la sută.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI