Fostul primar de la Horodnic de Jos este urmărit penal pentru abuz în serviciu

> Ștefan Teleagă ar fi prejudiciat patrimonial comunei cu circa 10.000 de lei, achiziționând, pentru primărie, ca fiind nou, un tractor care era de fapt un utilaj second-hand
 

Fostul primar al comunei Horodnic de Jos este urmărit penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Ștefan Teleagă, în vârstă de 61 de ani, va răspunde în fața procurorilor pentru un prejudiciu adus patrimoniului comunei în valoare de aproximativ 10.000 de lei, valoarea unui tractor achiziționat în condiții nu prea curate. În luna iulie 2007, Primăria Horodnic de Jos, prin primarul Teleagă, în funcție la acea vreme, a declanșat procedurile de achiziționare a unui tractor nou, necesar serviciu-lui de salubrizare al comunei. Acestea au durat până în luna februarie 2008, când tractorul a apărut la primărie. (De fapt, nu se știe nici azi din ce cauză, au apărut atunci două tractoare, dar ulterior s-a reluat „numărătoarea” și a rămas doar utilajul în cauză.) Funcționarii Primăriei Ho-rodnic de Jos au văzut imediat că tractorul, facturat ca fiind nou, părea astfel doar din avion, în realitate acesta fiind unul second hand, revopsit și „cosmetizat”. La început, se spune că aceștia nici nu voiau să urce pe el și să-l folosească conform destinației pentru care a fost achiziționat. Cineva a umblat cu „pâra” și, înainte de alegerile locale din iunie, la Primăria Horodnic de Jos a venit un control și poliția a început cercetările, pe care și le-a finalizat de altfel la începutul acestei luni. „Pe 03.08.2008, la propunerea IPJ Suceava, a fost începută urmărirea penală față de T.S., de 61 ani, din Horodnic de Jos, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 248 Cod penal, în sarcina sa reținându-se faptul că în perioada iulie 2007 – februarie 2008, într-o calitate oficială și în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, cu știință a îndeplinit în mod defectuos procedura de achiziționare a unui utilaj pentru primărie, cauzând o pagubă patrimoniului aceste-ia. Prejudiciul creat este în sumă de aproximativ 10.000 lei, urmând ca expertiza de evaluare auto să stabilească valoarea exactă”, scrie în comunicatul IJP Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI