Un fleac: m-au giugiulit !

Auz, cu… multă bucurie, că-n Cehia – și cu asta îți pomenii și trendul în materie – se fac așa copârșee (sicrie, cum ar veni) din răchită, că-s totalmente ecologice și se vând în draci pe piața engleză. Să… mori, nu alta! Da’ ce mă fac ieu, care voi a fi ars, incinerat, făcut cenușă și aruncat prin grădina (și pârâul Drăgoieștilor) ori pe coclaurii Suceviței, ce mi-au păpat zilele & nopțile cele mai dragi?! Hîî?! Ce mă fac!?

 

Cu asta îmi răsar în minte două chestii de gen; unu la mână: am rămas totalmente cucerit (ca și de personajul magnific, altminteri) de sicriul atât de modest în care a fost depozitat și înmormântat ditamai Papa Ioan Paul al II-lea (tradus la noi și cu volume de poezii); sicriu din conifere ponosite, cu multe cepuri – modestia întruchipată, alegerea sărăciei bune, a umilității bune; doi: nu același sentiment avea să mă pătrundă sicriul revoltător de luxos făcut de liberali amicului drag Costică Sofroni, iubitul primare al târgului. Etalare ostentativă de lux gratuit, infatuare provincială, com-plexată, parale pe apa sâmbetei… Pen’ce ?! Qui prodest?! Cui i-au fost de folos pompoasele funeralii?! Când, vorba cântecelului eminescian: Morți sunt cei muriți… > La cotitură (și la Casa de Cultură), mintenaș – colinde cu mustăciosul Tudor Gheorghe, trubadurul din țara Băniei, și, pe alt palier al său, țângăul din Câmpia Turzii, Surugiu și nu mai știu cum poreclit Fuego. Beletele, ca să vezi discriminare proastă de valoare, costă cam la fel: între 35 și 50 lei! Procurați-vă din vreme, ca să nu mai… bociți (cum s-a mai petrecut)… Ș-apoi, prețul nu-i chiar un capăt de țară: miercurea trecută, la show-ul lui Beligan, o cărțulie cuprinzând între coperte niscai manuscrise iscălite de Radu Beligan costa 1 milion exemplarul! Mă rog, și cu obținerea autografului de la Maestru… > Că ajunsei acilea, în lumea cea pitorească și actoricească… Îmi plăcu ce auzii și ce se mai macină prin folclorul mediatic, mișto. Citez cu răspundere: Sergiu Nicolaescu și-a început viața sexuală la fix 11 ani, 9 luni și câteva zile. Priviți-l pe Sergiu: are numai 11 ani și tocmai a făcut sex. Bubu, cel mai bun prieten al lui, îl întreabă pe Sergiulică: „Hai, mă, Sergiule, zi și mie… Cum a fost?” Camera se mută pe zâmbetul ștrengăresc al lui Sergiulică: ”Ei, Bubule, cum să fie, mă? Un fleac, m-au giugiulit!” Oriunde v-ați afla și oricare v-ar fi preocupările, trebuie să aveți ca grijă esențială să creați armonia. Fiindcă armonia este baza creației. Armonia dintre toate elementele, dintre toate creaturile… este cea care asigură coeziunea universului. Atât timp cât nu ați înțeles importanța armoniei, veți continua să provocați disonanțe, dezordini… și chiar atunci când vă închipuiți că veți construi ceva util și durabil, nu veți face decât să distrugeți. Veți spune: ”Dar eu posed o anumită însușire, am o anumită competență…”. Nu este de ajuns să fiți competenți, nu ar fi suficient nici chiar să fiți geniali: trebuie să faceți astfel ca activitatea voastră să se afle în armonie cu forțele naturii, cu spiritele luminoase ale lumii invizibile, dar deopotrivă și cu ființele umane. (Omraam Mikhael Aivanhov; 1900-1986, filosof și pedagog de origine bulgară, stabilit în Franța în 1937) Dl prof. de biologie Mircea Riscu din Fălticeni (ne) propune, astăzi, să ne gândim, mereu, și la bunicii noștri. De ce nu ?! Că cine n-are bunei, ar trebui să-i cumpere, nu?!… Ca o icoană din altar, Strălucitoare ca o stea, Din universul planetar, Așa era bunica mea. Obrajii fini, brăzdați de ani, Se-mbujorau când mă vedea, În brațe gingaș mă strângea, Așa era bunica mea. Când bățul cal cel nărăvaș, În bătătură mă trântea, Cu grijă rana-mi oblojea, Așa era bunica mea. Să mă ferească de Cel Rău, Mereu, mereu mă învăța, Ca să mă rog la Dumnezeu, Așa era bunica mea. Aș da comori, aș da oricât, Măcar un ceas să fiu cu ea, Dar, dusă-i Sus, la Domnu’ Sfânt, Demult, demult, bunica mea…