Rupte din viață

O șansă…

Mărturisesc că, după vreo 20 de ani și mai bine de scris rânduri de tot felul (printre care, iată, și acestea), nu știu să mă fi bucurat de prea multe ori (excepție – dar aceasta nu e o excepție, e o altă situație – fiind cazurile când m-am aflat între confrați, alături de unii dascăli sau de alte persoane care nu-și ascund și își mărturisesc pasiunea pentru și susținerea Literelor) de eticheta de poet.
 

De altfel, m-am și obișnuit să nu fac paradă cu ea, ba chiar să o tăinuiesc binișor când simt că ea m-ar putea face în ochii și în mintea unora un dezorientat, un inadaptat, un…, în fine, un tip în care nu merită să ai prea multă încredere. De aceea nu ascund că, joi seara, într-un (așa cum se pare că este moda să se numească; potrivit dicționarelor, ar fi același tip de local care se numea cândva “tavernă”) pub, Music Pub, m-am bucurat. M-am bucurat încumetându-mă (adică asumându-mi oarece riscuri), să citesc poezie (ală-turi de Florin Dan Prodan și Vlad Sibechi) în fața unui pu-blic despre care nu știam în ce măsură este avizat, pe care, în fond, nu-l cunoșteam. Sur-priza, mai mult decât plăcută, a fost aceea că sala a fost aproape plină de meseni (tineri în mare majoritate) care, în momentele când s-a oprit muzica (pe viitor, avem promisiunea că poezia va fi însoțită de muzică folk) și au prins a curge versurile au început a asculta cu interes nedisimulat (un singur cuplu a constituit o notă aparte – deși nediscor-dantă; se sărutau!) și, după “programul” fiecărui autor, au aplaudat chiar. Și mi-am spus că, iată, în lumea aceasta destul de grăbită și de buimacă, poezia se bucură de oameni care îi dau (și desigur îi vor da și mai departe) o șansă. Iar apoi, timp de vreo două ceasuri cel puțin, s-a dialogat (într-un grup mare cât toată sala, apoi în grupuri mai mici, pe… secțiuni), s-au făcut și pla-nuri… S-a vorbit deschis, o-nest. De pildă, un tânăr (salariat într-un domeniu mai mult tehnic, dar, aveam să aflu, și el dedat scrisului) a declarat fără sfială că nu-l place pe Eminescu. Iar apoi aveam să înțeleg că ajunsese la această opinie, poate, întrucât cunos-cuse un Eminescu vârât pe gât, pe nemestecate…; însă este tot timpul, iar respectivul are toa-tă disponibilitatea să-l descopere și să-l cunoască de unul singur. Și-am mai cunoscut cu această ocazie, mai îndeaproa-pe, un tânăr (dar nu tocmai tânăr de-acum) despre care vom mai scrie în Crai. Nu știam de el fiindcă e prea dis-cret; are deja un volum de ver-suri, dar, când dă să vorbească despre acesta, caută să se ape-re, la rându-i, cumva: “Știți, sunt inginer…”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: