SSB 70, la Câmpulung Moldovenesc

După ce s-au reunit la Suceava, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, apoi au efectuat o vizită la mănăstiri din Bucovina, membrii SSB și invitații lor, din țară și din Ucraina, Republica Moldova, au poposit duminică la Câmpulung Moldovenesc. Aici s-au întâlnit, la Casa de Cultură, cu scriitori câmpulungeni, dar și cu iubitori de literatură din orașul de la poalele Rarăului.
 

Venirea scriitorilor a constituit o adevărată sărbătoare pentru iubitorii de literatură. Pentru scriitoarele membre ale S.S.B., George Timu, împreună cu directorul instituției-gazdă, Vasile Tanu, au pregătit o surpriză. Ele au fost întâmpinate cu câte un trandafir și-un gând bun. George Timu, cel care a oferit flori doamnelor, avea să ofere și epigrame, în finalul întâlnirii, câtorva personalități prezente la întâlnire. Președintele S.S.B., scriitorul Ion Beldeanu, i-a prezentat pe scriitori care, la rândul lor, au lecturat din scrierile proprii sau au evocat diferite momente din cei 70 de ani de existență a Societății Scriitorilor Bucovineni. Au fost prezenți și au înnobilat cu cuvinte frumos rostite spațiul încărcat de legendă al Câmpulungului Leo Butnaru din Chișinău, Simion Gociu din Cernăuți, prof. univ. Nicolae Georgescu, critic și istoric literar, scriitorii Carmen Veronica Steiciuc, Theodor Codreanu, Lucia Olaru Nenati, Doina Cernica, Vasile Zetu, Mihai Sultana Vicol, Nicolae Cîrlan, Viorica Petrovici, Alis Niculică, Isabel și Ovidiu Vintilă, Rozalia Motrici și câmpulungenii Ion Filipciuc, Horațiu Stamatin, Gheorghe Ungureanu. Organizatorii au pregătit câteva piese muzicale interpretate la pian și la nai de tinerele Otilia Șandru și Diana Lehaci. Leo Butnaru a ținut să declare în fața colegilor de breaslă și a iubitorilor de literatură că „este o onoare pentru el, ca scriitor, să publice în revista «Bucovina Literară», una din cele mai importante reviste din țară”, iar Simion Gociu a spus că se află la Suceava pentru a sărbători împreună cu membrii societății cei 70 de ani de la înființarea S.S.B. și că a venit aici „pentru a cinsti memoria înaintașilor”. Decanul de vârstă al scriitorilor câmpulungeni, Gheorghe Ungureanu, a încălzit atmosfera prin evocarea unor momente din viață (în prezent are venerabila vârstă de 96 de ani), care au făcut subiectul unor scrieri de-ale sale. Ca o concluzie a întâlnirii, s-a desprins opinia lui Ion Beldeanu care, numai cu o zi înainte de întâlnirea de la Câmpulung, la Suceava, avea să ne declare că „Societatea Scriitorilor Bucovineni este o grupare scriitoricească de prestigiu, care promovează scrisul de calitate și care întărește relațiile dintre oamenii de cultură”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI