Un echipaj al Poliției Comunitare Suceava a reușit să prindă patru tineri, care fac parte dintr-o rețea de hoți de mașini din Botoșani. Totul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, când hoții, cu vârste cuprinse între 14-18 ani, au venit în municipiul Suceava cu scopul de a fura din autoturisme.
Au atras atenția polițiștilor comunitari pentru că circulau cu o mașină, prin centrul orașului, fără lumini. După ce i-au urmărit și i-au prins, polițiștii comunitari i-au anunțat ulterior pe colegii lor de la Biroul Poliției de Ordine Publică. Aceștia i-au legitimat pe cei patru tineri suspecți. Hoții le-au spus oamenilor legii că autoturismul a fost sustras în seara zilei de 02.11.2008 din municipiul Botoșani și s-au deplasat cu acesta pe raza municipiului Suceava, cu scopul de a fura din autoturisme. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii din cadrul SIC Suceava, în colaborare cu SIC Botoșani, pentru documenta-rea întregii activități infracționale a celor patru tineri.






















Comentarii