Bordura cu trei schimburi

O informare recentă din partea AJOFM arată că majoritatea șomerilor de la noi care au făcut cursuri de calificare în acest an au urmărit meserii precum cea de operator baze de date și de coafor. De la distanță (față de aceste meserii) ai putea spune că ambele sunt relativ comode; plus că a doua poate fi și foarte bănoasă (n-o fi întotdeauna, dar eu, cel puțin, știu o tânără coafeză care și-a făcut vilă numai din zulufi). Pe de altă parte, mai deunăzi scriam (din nou), despre mulțimea de cerșetori (și despre agresivitatea lor) care prestează (nu la negru, ci la lumina zilei) în Suceava. S-ar părea că acesta este un subiect facil pentru presă (în general), fiindcă revine cu o anumită periodicitate, dar cum să nu fie astfel din moment ce, zilnic, te împiedici de subiect (și de subiecții lui)?
 

L.D. Clement

Într-un loc pe care îl calc aproape în fiecare zi, dimineața și seara, pe aceeași bordură, trei cerșetoare s-au instalat cam de toamna trecută. Trei, dar niciodată împreună, de-mi spun că lucrează cu schimbul. Cel mai adesea, dimineața e o bătrână care cerșește mut; seara e ori una cu prunc în brațe (ți-l arată, să vezi că nu e păpușă), ori alta cu doi băiețandri murdari, care gravitează în juru-i și care, dacă nu ești atent, îți arată că au învățat deja să-ți pipăie buzunarele. Par atât de statornici în a-și etala și exploata nenoroci-rea, încât nu lipsesc niciodată de la “serviciu”. Și te fac chiar să gândești că, de fapt, vor fi fiind, în felul lor, niște norocoși; cel puțin pentru că n-au nevoie de înscrisuri sau autorizări de la primărie (cum i-ar trebui unui tarabagiu, de pildă) și pentru că nici fiscul nu-și bagă mâna în pungile lor. Așa că, la concurență cu altele, pentru care-ți trebuie și mai multă bă-taie de cap, cerșetoria pare să rămână o meserie profitabilă: vaduri sunt sumedenie, îngăduință de la autorități – de asemenea, iar mușterii miloși – din plin! Căci, dacă n-ar căpăta, n-ar mai cere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: