Suceava sucevenilor

O comoară care se pierde, fie uitată prin unghere, fie degradată de curgerea timpului, este cea a fotografiilor vechi de familie. Din păcate, deoarece nu o dată imaginile surprinse depășesc intere-sul moștenitorilor lor, aducând un plus de informație colectivității. Gândiți-vă, de pildă, câte nu ne spun despre Suceava ultimei jumătăți a secolului trecut micuțele fotografii alb negru ale locuitorilor ei! După război, aparatele foto, chiar dacă sovietice, deveniseră suficient de accesibile ca să fie cumpărate de toți cei care și le doreau, scoțând poza de familie din studiourile tradiționale, cu decoruri pregătite în funcție de evenimentele majore (cătănia, nunta ș.a.m.d) și ducând-o în aer liber și în realitățile lui.

 

Astfel că nu o dată, în spatele absol-ventului de școală este sur-prinsă și imaginea școlii, a unei întâlniri cu rudele, cea a casei, un instantaneu cu prietenii poate să însemne și chipul unui șantier, al unei fabrici, al unei cârciumi, al unui cinematograf care astăzi nu mai există. Cred că ar fi captivantă adunarea unor asemenea fotografii și mărirea, prelucrarea, panotarea lor cu mijloacele de care dispunem astăzi, cărora explicațiile le-ar da un plus de farmec: gen ,,Ioana și Ion Popescu în grădina de vară, înaintea unui spectacol de estradă”. Și mă gândesc că Suceava, atât de amatoare de manifestări inedite de Zilele ei, și-ar putea permite o astfel de expoziție (însoțită de un album) în sala cea mare a Gării Burdujeni. Dacă o horă a dat replică balurilor de odinioară, de ce și o expoziție foto, ,,Suceava sucevenilor”, să nu îi urmeze acum celei americane de cândva?