Au fost deplasate la fața locului echipaje ale Gărzii de Intervenție Gura Humorului și Serviciilor Voluntare pentru Situații de urgență din Stulpicani și Ostra. La sosirea pompierilor, ardea acoperișul cantonului, existând pericolul de propagare la adăpostul de animale. Incendiul a fost lichidat după 3 ore de luptă acerbă cu flăcările. A ars acoperișul cantonului din șindrilă pe o suprafață de aproximativ 80 mp și s-au de-gradat pereții portanți. Incendiul, spun specialiștii ISU, a avut drept cauză fumatul în locuri nepermise sau ne-protejate. Pompierii au salvat adăpostul de animale și anexa, în valoare de 15.000 de lei. Din primele estimări, pagubele sunt de 5.000 de lei. „În incendiu au fost rănite două persoane, Nicu M. (26 ani) și Gheorghe M. (52 ani), care au dobândit arsuri de gradul I și II”, se arată într-o notă dată publicității de ISU (din infor-mațiile pe care le deținem, cei doi sunt actualii proprietari ai fostului canton, transformat în cabană). Sâmbătă, Detașamentul de pompieri Sucea-va și Serviciul Voluntar pentru Situații de Ur-gență Ilișești au intervenit cu două autospeciale și o cisternă remorcabilă cu pompă pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Ioan N., din Ilișești. Acțiunea pompierilor a limitat pagubele si-nistrului, cifrate la circa 8000 de lei. Au ars șura și acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de aproximativ 70 mp, construite din lemn, învelitoarea de azbociment și circa 6 tone de fân. S-a degradat tavanul adăpostului de animale. Incendiul a izbucnit din cauza unui scurt-circuit electric favorizat de către conductori electrici defecți. Pompierii au reușit să salveze casa de locuit și anexele. Tot sâmbătă, Detașamentul de pompieri Suceava a intervenit cu două autospeciale la un incendiu izbucnit la gospodăria lui Marin C., din Sfântu Ilie – Șcheia. La sosirea gărzii de intervenție, ardea bucă-tăria, existând pericolul de propagare la casa de locuit. A ars acoperișul bucătăriei pe o suprafa-ță de aproximativ 20 mp și s-a degradat tava-nul. Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza unor scăpări de gaze pe la racordul dintre butelie și aragaz, acestea generând flacăra ce a aprins imediat acoperișul bucătăriei, informează ISU Suceava.
ISU Suceava
Vineri și sâmbătă, pompierii ISU Suceava au intervenit, prin subunitățile de profil, la izolarea și stingerea unui număr de 3 incendii puternice, care amenințau să se extindă și în vecinătăți. A fost nevoie, la Ostra, de un număr de 5 autospeciale pentru lichidarea flăcărilor ce cuprinseseră vineri, în jurul amiezii, cantonul silvic ce aparținea în trecut Direcției Silvice.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!






















Comentarii