Stimate Domnule Cârlan,
Vă mulțumesc din inimă atât pentru grija ce-ați avut-o de a-mi include articolul despre Vasile Țigănescu în anuarul Muzeului județean pe 1983, cât și pentru recenzia făcută cărții mele “Studii de literatură”. E o prezentare excelentă, bine proporționată, scrisă competent, într-un limbaj de înaltă ținută literară, reliefând particularitățile cuprinsului până în cele mai mici amănunte.
M-a bucurat mult. Vă rămân îndatorat. Prilej sper să am repede, pentru că Dv. sunteți o fire activă, un cercetător de elită al trecutului cultural al Bucovinei, încât nu veți lăsa să treacă timpul fără să-l marcați cu lucrări de valoare. Vă felicit călduros atât pe Dv. personal, cât și întregul colectiv al redacției pentru mommsenianul volum pe care l-ați editat de dată recentă. E monumental nu numai prin cifra ridicată de pagini ce conține, ci și prin fondul bogat de informații prețioase, date la lumină. Îl consider eveniment bucovinean. Dl Emandi mi-a cerut să-i fac o recenzie. Mă voi “executa”. Problema e însă unde o public? Revistele literare suferă, în ultima vreme, de fobia recenziilor și le resping. În cazul dat va trebui să mă adresez unei publicații de alt gen. Asta înseamnă că apariția ei va mai dura. Cât? Cine știe. Păcat că s-a luat asemenea atitudine față de recenzii, pentru că ele sunt, ca să folosesc o expresie cinematografică veche, ochii și urechile vieții noastre culturale. Informând, pun în circulație cărțile apărute, fac selecția lor, impulsionează viața spirituală pe toate coordonatele ei. Înainte de a termina, o rugăminte: dacă s-au făcut extrase, dl Eugen Dimitriu m-a informat că s-au făcut, păstrați-le până voi găsi modalitatea de a intra în posesia lor. Cu alese mulțumiri și urări de noi succese în muncă, Traian Cantemir * Iași, 31 XII 1984 Stimate Domnule Cârlan, Plicul de față conține atât urările de bine pe care vi le-am făcut cu ocazia sărbătorilor de iarnă și a Anului nou, cât și o scrisoare de mulțumire pentru remarcabila recenzie pe care ați binevoit a o face pe marginea volumului meu de studii literare. Expediindu-le împreună, constat c-am făcut o eroare de ordin planificator. Felicitarea trebuia să v-o trimit separat, ca să ajungă înaintea sărbătorilor, nu post festum. M-am gândit însă că separarea celor două componente ale conținutului scrisorii s-ar putea interpreta altfel decât e cazul și atunci am așteptat să apară întâi numărul pe decembrie al “Convorbirilor literare” și apoi să le impostez. Difuzarea revistei la chioșcurile din localitate însă a întârziat. Mai repede au fost în posesia ei cititorii din orașele apropiate decât noi de aici. Dovadă e că C. Călin din Bacău m-a informat telefonic despre apariția recenziei cu vreo două zile înainte de a o putea cumpăra eu. Acum câteva ore am ajuns și eu să am numărul așteptat pe masa de lucru. Vă mulțumesc din toată inima pentru admirabila recenzie ce mi-ați făcut. A fost pentru mine cel mai frumos cadou pe care mi l-a adus Moș Crăciun al anului 1984. Vă rămân îndatorat. Sper să nu treacă prea mult și să mă pot revanșa într-un fel oarecare pentru mărinimia gestului Dv. Aceasta cu atât mai mult, cu cât sunteți la a doua „ediție”. Termenul nu-i potrivit, pentru că recenzia a doua nu-i reeditarea celei dintâi, ci o lucrare aparte, pe aceeași temă. L-am utilizat totuși, pentru motivul că privesc recenziile în ansamblul lor. Sigur pentru elaborarea recenziei din urmă ați muncit mai mult, pentru că nu v-a fost ușor să vă detașați de conținutul primei. Cuvine-se deci să vă mulțumesc în plus. În “Convorbiri literare” trebuia să apară, cu mult timp în urmă, o recenzie, referitoare la cartea mea, semnată de Zaharia Macovei. Neștiind cui s-o expedieze la Suceava, mi-a trimis-o mie, cu rugămintea s-o dirijez celui în drept. Mi-a fost greu-greu să fac lucrul acesta. La insistența lui Zaharia Macovei, în cele din urmă, am cedat. Necunoscând însă adresa lui Marcel Mureș[e]anu, am expediat-o lui Nestor. Profesorul Nestor a fost pe la mine, la Iași, și credeam că orele petrecute împreună vor influența pozitiv rezolvarea favorabilă a cererii mele. N-a fost însă așa. Îi știu numărul de telefon și aș fi putut să-l întreb dacă a primit recomandata. Mi-a fost însă jenă. Cele ce mi le relatați despre conducerea muzeului îmi sunt, în parte, cunoscute. Păcat că asemenea oameni nu-și dau seama de răul ce-l fac celor din jur și în ce situație deplorabilă apar în fața semenilor. Totuși până în cele din urmă nu se poate ca împrejurările să nu-i trezească la realitate și să nu le aplice dezaprobarea pe care o merită. Gimnastica paharului are și ea limitele ei, de toleranță. Mă bucur că ați participat la sesiunea închinată dramaturgului Luca. Ați cunoscut în felul acesta lume străină, v-ați strâns relațiile cu cei mai cunoscuți mai de mult, ați schimbat mediul și v-ați reconfortat sufletește. Asemenea deconectări de cenușiul zilnic sunt absolut necesare. Despre sesiunea ținută la Bacău am citit în “România literară”. Remarca ce-o fac pe marginea acestei note utile e că o parte din cei menționați n-au fost la Bacău. În felul dat revista dezinformează. Sistemul lasă de dorit. Dacă la Vatra Dornei se ține o nouă sesiune științifică, având același subiect, vă recomand să vă duceți. Dispuneți de mult material inedit, după câte știu, și ar fi păcat să nu-l utilizați. Și eu intenționam să iau drumul muntelui, însă m-am răzgândit. Iarna e grea. La vârsta mea e riscant să înfrunt nămeții de zăpadă și temperaturile coborâte sub bara lui zero. Cu mulțumiri repetate și urări de bine, Traian Cantemir * Iași, 2 VII 1987 Stimate și iubite Domnule Cârlan, Am fost, acum câteva zile, la Suceava. N-am avut norocul să vă întâlnesc și să stau de vorbă cu Dv., ca de obicei. Sper să revin în toamnă. La Muzeu l-am revăzut pe d-l Emil Ioan Emandi. Cum luasem cu mine un articol în legătură cu Suceava, care-și sărbătorește nu peste mult atestarea documentară, i l-am lăsat dumnealui. Am uitat să-i anexez rezumatul. O fac acum. Vi-l trimit Dv. cu rugămintea să binevoiți a-l alătura celor câteva pagini ale articolului. I l-aș fi trimis d-lui Emandi, dar, în felul acesta am prilejul să vă adresez și Dv. câteva cuvinte, dacă nu verbal, cel puțin în scris. Alăturat vă trimit extrasul unui articol mai vechi, apărut de dată recentă. Cu aceleași vechi sentimente de prețuire, Traian Cantemir * Iași , 7 VII 1987 Stimate Domnule Cârlan, A apărut monografia lui Mircea Fotea, S. Fl. Marian. Folclorist și etnograf. Am citit-o cu sârg, cum zice cronicarul. Mi-a plăcut. E o lucrare serioasă, care îl readuce pe titanul de la Suceava din nou în actualitate. În plus îi face o minunată prezentare biobibliografică așa cum nu s-a făcut până acum. Strădania lui Mircea Fotea, cadru didactic la Filologie-Iași, trebuie subliniată. Acesta a fost motivul care m-a făcut să-i fac o scurtă recenzie. Pe Dv. vă rog să binevoiți a-i reține un spațiu tipografic în Anuarul Muzeului pe care-l conduceți cu atâta competență și dăruire. Cu cele mai vii mulțumiri și urări de bine, Traian Cantemir * Iași, 30 XI 1988 Stimate Domnule Cârlan, Mulțumesc mult pentru bunăvoința pe care ați avut-o de a include în Anuarul Muzeului județean Suceava materialele de istorie literară pe care vi le-am lăsat spre a dispune de ele după cum veți crede de cuviință. Mi-ați făcut o deosebită bucurie. Apariția lor îmi va servi drept un impuls de lucru, indiferent de sectorul literar asupra căruia mă voi opri. Mulțumesc de asemenea pentru invitația de a participa la volumul omagial dedicat aniversării a 600 de ani de la primele atestări documentare ale Sucevei. Articolul l-am și elaborat. Mi-a dat sugestia, nu de mult, Petru Froicu. L-am intitulat “Suceava pe fundal literar”. Dacă vă va trebui, vă rog să-l luați de la persoana indicată. Are o extindere de șapte pagini. Consider că e suficient. În cazul că dl. Petru Froicu nu-l mai găsește în mapa dumnealui de lucru, informați-mă și vă voi trimite un alt exemplar, cu copia de rigoare. Pentru că am vorbit despre materialele publicitare, vă întreb dacă n-ați fi de acord ca în cadrul acestei acțiuni să-și dea concursul și Ion Popescu-Sireteanu. E cadru unuversitar la Filologie, bucovinean de-al nostru, de la Slătioara, de lângă Siret.E tânăr, om de nădejde și de indiscutabile posibilități expresive. Până nu-mi veți da răspunsul, nu-i voi spune nimic. Să nu se supere, în cazul când propunerea mea cade. Intenționam să vă vorbesc despre el când a avut loc sărbătorirea centenarului nașterii lui Leca Morariu și a lui I. E. Torouțiu. Nu era însă momentul potrivit. În plus, m-am îmbolnăvit subit, grav. Reîntors de urgență la Iași, m-am supus la două intervenții chirurgicale, periculoase, Nici acum nu m-am refăcut. După aceste amănunte biografice, fără importanță, țin să vă întreb dacă în inventarul Muzeului Suceava aveți și manuscrise ale bucovinenilor. Mă interesează amănuntul acesta, întrucât știu că există asemenea lucrări care n-au ajuns să vadă lumina tiparului. Una din ele are cinci volume și aparține lui Filip Țopa, decedat acum câteva luni. E vorba de inginerul silvic, rudă cu Emilian Țopa, fostul profesor și director al Grădinii botanice din Iași. A doua lucrare e semnată de Dimitrie Gălătescu. Se cheamă “Țara mea și viața mea”. Nu mi-a plăcut titlul și i-am sugerat să-l schimbe. Îi spune acum “drumuri pe zăpadă”. E un manuscris care conține însemnări palpitante din timpul celui de al doilea război mondial. Autorul, originar din Ostrița, localitate lângă Cernăuți, ajunge, în calitate de vânător de munte, până în regiunea Murmanscului, unde dă piept cu inamicul. Manuscrisul n-are numai valoare documentară, ci și una de ordin literar, fiind bine scrisă, cu nerv și dragoste de pământul patriei cotropit în parte de străini. Lăsându-se înduplecat de mine, a mai scris o lucrare monografică despre Ostrița. Aceasta e mai puțin reușită din punct de vedere literar. În schimb scoate în relief legătura omului cu pământul pe care s-a născut, obsesia de a se reîntoarce pe locurile natale, de a se integra naturii din mijlocul căreia l-au smuls evenimentele. Străbătută de un lirism potolit, manuscrisul captează interesul lectorului atât prin fluiditatea povestirii, cât și prin frumusețea descrierii de natură. Ceea ce mai reține în manuscris sunt observațiile de ordin geografic și etnografic pe care le face autorul, distingând cu ușurință particularități caracteristice atât ale mediului ambiant, cât și ale existenței diurne pe care o duc popoarele dispersate pe diverse meridiane ale lumii. E o lucrare frumoasă, de valoare. Cine știe dacă va putea vreodată vedea lumina tiparului. Consider că în caz negativ, ar fi o pierdere nu numai pentru Bucovina, ci pentru întreaga literatură turistică națională. Dacă nu aveți manuscrisul și dacă vă interesează, vi-l pot aduce la prima mea ieșire din cetatea Ieșilor. Până atunci vă doresc spor la lucru și realizări din cele mai de preț, Traian Cantemir * Iași, 18 aprilie [19]89 Iubite Domnule Cârlan, Vă trimit trei exemplare din „Buletinul Societății de Științe Filologice din R.S.R“ cu rugămintea să binevoiți a le da destinatarilor. Vă necăjesc cu ele, pentru că s-ar putea să nu fiți în posesia lor. Cum nu costă nimic, dar din dar se face rai. Nu peste mult am să vă bat din nou la ușă. De astă dată cu o lucrare personală, mai exact: o culegere folclorică. Materialul l-am cules acum o jumătate de veac. Era cazul să-l scot la lumină, ca să nu se piardă. Nu se știu zilele omului. Tot pentru motivul că nu se știu zilele omului, poate izbutesc să-mi public la București un alt volum de folclor. Așteaptă să vadă lumina soarelui de ani și ani. Eu n-am darul insistențelor. Mi-i jenă să-mi repet rugămintea. Din cauza aceasta am pierdut mult. Și la [Editura] “Junimea” am un volum care face coadă de vreme îndelungată. Dacă nu închin paharul cu nimeni, e normal să se întâmple așa. Din păcate, nu mă pot manifesta altfel de cum sunt. Consecințele se văd. Trebuie să le suport. Altă soluție nu am. De la Suceava vești noi nu am. Petru Froicu nu mi-a putut furniza nimic deosebit. Sunt etape care au efigia ștearsă. Dacă banii cu asemenea particularități își ridică valoarea, vorbesc în sens numismatic, veștile în schimb și-o reduc pe a lor odată cu fluența timpului. Sigur, ceea ce nu cunoaștem, rămâne întotdeauna nou pentru noi. Noutatea e relativă, ca întreaga noastră viață. Panta rei, zice grecul antic. Toate curg, căci universul nu cunoaște staționări. Din cauza aceasta, unul dintre poeții latini spunea “Carpe diem!” Adică folosește momentul. Se gândea la momentul favorabil. În viața noastră diurnă de obicei nu dai peste favorabilul așteptat, ci peste situații contrare. Remarca ce trebuie făcută cu ocazia aceasta e că numai o parte din oameni pot profita de pe urma momentului. Care-s fericiții, în ce zodie s-au născut? Punându-ți asemenea întrebare, te întorci, fără să vrei, la cărțile cheie ale omenirii și, fără să crezi în ele, te lași totuși furat de conținutul lor. Există legi ale naturii pe care nu le-am descifrat încă. Ființa umană e încă necunoscută, nu anatomic, fiziologic sau psihic, ci al inconștientului. Întrucât limitele unei asemenea discipline sunt abia la început, să le las să evolueze spre înțelegere unanimă. Până atunci vă doresc interiorizări edificatoare, spre liniștea sufletului care are oricând nevoie de ea, indiferent cărei categorii spirituale îi aparține. Succes la lucru și mulțumiri cât mai dese, Traian Cantemir Prezentare („Crai nou“ – 2 august 2008), text stabilit și comunicat de NICOLAE CÂRLAN
Comentarii