Primarul de la Sucevița i-a dat lecții președintelui Traian Băsescu

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, desființează „înjurătura prezidențială” adresată primarului social-democrat de Sucevița, Ioan Onufrei, Traian Băsescu spunându-i acestuia din urmă „îmi vine să dau cu tine de pământ atunci când te văd în costum la inundații”.
 

„Este adevărat că dă bine la electorat să te vadă cu cizme, cu geacă și eventual cu fes de firmă, dar acestea nu oferă și dreptul de a umili în fața consătenilor, la televizor, un primar care a înțeles să se îmbrace frumos pentru a nu se face de râs în fața președintelui. Spre deosebire de președintele României, care nu ratează nicio ocazie prin care să compromită instituția prezidențială, primarul de la Sucevița a înțeles că el reprezintă o comunitate și că are responsabilitatea reprezentării acesteia în față unui demnitar care a venit de la București, cu atât mai mult cu cât acesta este președintele țării”, a spus dna Adomnicăi, adăugând că edilul-șef din Sucevița a lepădat cizmele și salopeta pe care le purtase cu puțin timp înainte, pentru a-l întâmpina așa cum se cuvine pe șeful statului. Parlamentarul de Suceava a arătat că nu știe dacă tot ce s-a întâmplat are vreo legătură cu faptul că Ioan Onofrei este primar PSD, dar evidențiază că Traian Bă-sescu care, la inundațiile din 2005 dansa printre fuste înflorate pe terasele de pe litoral, a primit o lecție de la edilul-șef sucevean. „Dar, întrucât primarul de la Sucevița nu a primit scuze pentru gestul prezidențial, considerăm că președintele Băsescu nu a înțeles nimic din această lecție”, a conchis deputatul Mirela Adomnicăi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI