INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL SUCEAVA

Comunicat de presă

Ca urmare a calamităților naturale produse în județul Suceava, în perioada 24 – 27 iulie 2008, au fost afectate grav un număr de peste 4900 gospodării ale populației din 77 unități administrativ-teritoriale.
 

Un număr de peste 30.000 de locuitori ai județului sunt afectați grav, situație în care Instituția Prefectului a luat măsuri imediate pentru a veni în sprijinul acestora. În acest sens a fost constituit un grup de acțiune menit să inițieze și să coordoneze măsurile necesare revenirii persoanelor calamitate la o viață normală. În regim de urgență s-a solicitat Guvernului României să aloce de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat carburant și produse alimentare de primă necesitate. S-au alocat următoarele: 30 tone motorină distribuită către primării începând cu data de 27 iulie 2008; zahăr – 6.000 kg, conserve de carne – 18.000 buc. conserve pateu – 36.000 buc, apă minerală – 56 tone, produse ce au fost distribuite, începând cu data de 26 iulie 2008, către primăriile din zonele calamitate. Aceste produse au fost distribuite pe 26 iulie 2008 începând cu ora 1200, pe un număr de 4 trasee ce au cuprins localitățile: Grănicești, Satu Mare, Bosanci, Udești, Fântânele, Dolhasca, Drăgușeni, Baia, Horodniceni, Câmpulung Moldovenesc cu localitățile arondate și orașul Solca cu localitățile arondate. În cursul zilei de 27 iulie 2008 au fost distribuite apă și produse de primă necesitate în localitățile Straja, Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Brodina, Ulma, Sadova, Moldovița, Putna, Bălcăuți, Todirești, Bilca, Voitinel, Frătăuții Noi, Satu Mare și Mitocul Dragomirnei. Începând cu seara zilei de 27 iulie 2008 și continuând cu ziua de 28 iulie 2008, vom distribui și alte cantități de alimente, respectiv: 13.500 kg orez; 13.500 kg paste făi-noase; 6.000 l ulei; 6.000 kg făină albă; 13.500 kg făină porumb; 2.000 buc. săpun; 30 tone motorină; 52.500 buc. conserve carne cu legume; 52.500 buc. conserve legume; 52.500 buc. conserve pește; 36.000 buc. conserve pateu; 18.000 buc. conserve carne; 52.500 buc. pâine; 3.750 kg supă concentrată; 52.500 l apă minerală. S-au mai distribuit: 1.200 l apă, 2.000 buc. săpun și 100 buc. pături de către Crucea Roșie, filiala Suceava, prin intermediul instituției noastre. În seara zilei de 27 iulie 2008 se vor primi 6.550 pături ce vor fi distribuite sinistraților în cel mai scurt timp. De asemenea, sunt numeroase persoane fizice și juridice care au trimis ajutoare umanitare în zonele sinistrate. În continuare, prioritatea numărul unu a instituției noastre o constituie ajutorarea populației sinistrate pentru a trece peste această perioadă grea și acordarea de sprijin pentru refacerea locuințelor afectate. Subprefect, DUMITRU PAȘNICIUC 27 iulie 2008

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI