ILIE NACU (a lu’ Sănducaș) din Drăgoiești ARE 72 de anișori. Luna asta. Ce n-are Ilie?! N-are curent electric, apă curentă, calculator. Trăiește cu lampă, ca pe vremea lui Pasvante, ca pe vremea străbuneilor. N-are, chiar așa!, nu are televizor! Nici drăcovenie, iertare!, de celular. Ce ARE Ilie?! Păăi, ARE! Are stative (ai văzut pe la bunici!), război de țesut în funcțiune (de încă lucrează silitor la zestrea fecioarelor de prin baștină). Are 30 de gobăi și… pământ cât încape (pe care-l… dovedește lucra singurel). Și mai are Ilie 990 lei vechi, mizerabilă pensie, deși și-a rupt ciolanele, o viață, ca și sătenii lui, la CEAPEU! Ce n-are Ilie?! N-are FEMEIE!, femeie (n-a cunoscut femeia), pentru că-n toată viețișoara lui (înduhovnicită și-ndumnezeită nepereche), în curăție și neprihnă strașnică, s-a logodit, s-a-nsurat doar cu Părintele din Cer. D’aia și-n fața casei sale, unde cineva se zorea (și se… zoia) să facă o cârciumioară, apăru… o troiță de toată frumusețea! Fără ca Ilie, și pt. una, ca și pt. alta, barem să fi schițat vreo manevră, ori s-arunce vreo vorbă. Dar a fost rânduială de SUS! Hai, atunci, să vedem câte ceva din toate cele. Deși, încă bună bucată din povestea noastră va mai rămâne pe al’dată…
Numai Dumnezeu știe… – Cât de veche este casa asta a ta? – E făcută până-n ’44, din casa asta ne-am și evacuat, la Adâncata… În timpul colectivizării, am putut să ungem, să făcem, să ne descurcăm… – Ai putea trăi în altă parte? – În altă parte?! Dacă ești obișnuit în casa ta, așa-ia…, acuma anii sunt mulți… – Câți? – Dacă vrei să-i numeri, ai ce număra jumătate de zi! Până la 72… – Mulți înainte! Ne găsim la sută! – Eu știu!? Numai Dumnezeu știe… Noi nu putem ști astă treabă… – Ce știe omu’? Unul din ei spunea că: Eu știu că nu știu nimic! – Cu adevărat, toată știința pe care-o vedem cu ochii nu-i NIMIC! Cea mai mare știință e credința în Dumnezeu! Nu-L vedem, dar cunoaștem că EL există și ESTE cu adevărat. Credința în Dumnezeu conduce toată lumea de pe fața pământului. De EL e făcut și pământul, și cerul… EL le-a făcut pe toate… Credem în EL pentru că EL e un adevărat Tată al Lumii. Și crezând Întrânsul, ne putem mântui. Nu ne putem mântui numai crezând, ne putem mântui (și) făcând fapte bune. Fugind de păcate, fugind de fapte rele. Și dacă cumva Vrăjmașul îndrăznește, să iertăm… Domnul nostru Iisus Hristos a fost chiar și de Vrăjmaș răstignit pe cruce și, murind, ce-a zis: Părinte, Părinte, primește Duhul meu și iartă-le lor, că nu știu ce fac! Chiar unul care e întunecat și nu crede în Dumnezeu nu știe ce face! Noi, să îndreptăm lucrurile, să spunem că este Dumnezeu, că e adevărat, că nu e minciună… e un lucru preasfânt! Toate, totul e binecuvântat de Dumnezeu. Fiecare fir de iarbă… Niciun fir de păr din cap nu cade fără voia lui Dumnezeu… EL le vede pe toate, le cunoaște pe toate, le știe pe toate, pentru că sunt zidite de Dânsul. Toate. Credința în Dumnezeu e cea mai mare școală, cea mai mare filosofie, cea mai mare știință de pe glob… – Nu ți-a părut rău că n-ai făcut școală? Vecinul tău (și al meu!), prof. Adrian Petroaie, a studiat Franceza la Sorbona! – Ba da, mi-a părut foarte rău, dar… fiind părinții oameni săraci, n-au avut cu ce mă purta, ș-atunci, pe timpul comunismului, au vrut să mă ia la școală… Mama-tata a zis: am doi băieți, să-i dau la Stat amu, ce fac eu?! Și… am rămas așa! Dar foarte rău îmi pare dacă n-am învățat școală, că n-am învățat rău, am învățat binișor. Și taare mi-a plăcut cartea în viața mea! Plus de asta, mai ales cartea religioasă; cum să spun, biserica, e cel mai mare, cel mai sfânt, cel mai puternic Institut de pe pământ – Biserica. Că biserica te-nvață lucruri bune, frumoase… Te-nvață să nu fii răutăcios, să nu faci păcate, să fugi de păcate… Biserica-i lucru sfânt. Toate sunt date de Dumnezeu… Noi, dacă suntem buni, ne dă Dumnezeu conducători buni, ca să ne conducă frumos, să ne ducă la bine. Dacă suntem răi, Dumnezeu ne pedepsește cu conducători după noi. Tare bine-i să ne rugăm la Dum-nezeu să fie bine, pace, să fie liniște… și-n biserici, și pe pământ, orișiunde… Tare-i frumos când omul se roagă la Dumnezeu… Dumnezeu, văzând că noi căutăm spre calea bună, ne ascultă, ne ajută, vine spre noi… Viața – o școală prin fapte – Un pas către Dumnezeu și Dumnezeu șapte pași către noi… Când vin la tine, aici, mă simt mai bine ca-ntr-o bibliotecă. O dau la-ntors: – Ce are tineretul de învățat de la bătrâni? – Foarte mult. Cine n-are bătrâni, să-i cumpere, nu!? Bătrânii au trecut prin multe, multe greutăți, multe necazuri, prin multe bucurii, așa, și el, bătrânul cunoaște mult mai bine ca tineretul… Tineretul n-are ce să cunoască, tineretul de-acuma învață… Viața asta-i o școală tradusă prin fapte. – Cum e tineretul de astăzi? – Mi-e tare drag tineretul, îs băieți frumoși și fete frumoase. Îmi pare rău de-o treabă; mai demult distracția tineretului era de la ora 12 ziua, duminica, până la 8 sara, da’ acuma, tătă noaptea… De exemplu, la mănăstiri, călugării, călugărițele… slujesc de cu sară, priveghere fac până la 12. Și îngerii în Cer – la fel, tot așa, ca și la biserică. Dar, aici, tinerii joacă, cântă, strigă, beau… Îi mare pacat! E foarte mare păcat! – Mi-s dragi tinerii! – …Tineretul n-are grija asta, tineretul e crescut… Acuma, da, este religie și-n școală… Copilul, ce-nvață de tânăr știe și la bătrânețe… – Rar mi-a fost dat să văd un om de 70 de ani să râdă așa frumos ca tine! – Apăăi… Chiar dușmanul tău dacă cade în greutăți, dacă poți să-l ajuți, cea mai mare pomană este… – Lumea, s-a-nrăit? – Foarte mult! Foarte mult! Scrie în Biblie, în Apocalipsă, că Sf. Ioan întreabă pe Sf. Duh: Doamne, dar la sfârșitul lumii nu va fi nimenea care să propovăduiască adevărul? Vor fi 14 mii de inși, în privința celor 14 mii de prunci uciși de Irod. Dar, în toată lumea, 14 mii?! E foarte puțin. Sunt biserici – atâtea! Și se fac biserici – atâtea! Mănăstiri… Tot cade din credință, tot cade, tot scade, tot scade… Pentru că… așa trebuie să fie! Să se piardă credința… Ca să vie Dreapta Judecată. – Luțerna, prea crescută, trebuie… cosită! – Trebuie să vie Împărăția lui Dumnezeu, tre’ să fie lume nouă… Bogăția sufletească, cea mai mare avere… – Ce-ai lucrat la stative stămâna asta? – Am țesut, treabă. Am mai avut și de prășit. Am ieșit cu pră-șitu, a dat Dumnezeu, tot treabă pe-acasă. Ba mâncare, ba ceea și… trece ziua, trece timpul așa de repede! La mine, drept să vă spun, azi e luni dimineața și mâine e sâmbătă seara! Atât trece timpul… Și eu văd niște zile scurtate, parcă ar fi… sfârșitul acu-ma! (râs, râs), dar… nu-i acuma Sfârșitul, că mai trebuie până la sfârșit… Și Domnul nostru Iisus Hristos a spus că numai Tatăl ceresc va ști când va fi sfârșitul lumii… Nu poa’ să știe nimenea… 1 leu pentru Ilie ! – Câți… pui ai? Am văzut că ai niște… porumbaci! – Am avut, am avut 24. Și am rămas numai cu 14. Unu o murit, doi s-au pierdut, se vede că i-a mâncat ceva… – 24 de la o cloșcă? – De la două… – Da’ de toate… – 14 pui și 15 găini. Asta-i toată averea mea! Animală… Dacă vacă nu-i, cal nu-i, porci nu, oi… nimica… na, o pensie mică… – Cât? – 99 de lei. Nici un milion! Ar mai trebui un leu să am și eu… (râs, râs, pe ruptelea!). 990.000. Pe banii vechi. – Cărți, câte mai ai prin casă? – Nu am socoteala lor, nu sunt numărate, dar sunt slavă Domnului, destule! – Spune-mi câteva din ele… – Apăăi, Pateric-uri am, Filocalia, alte cărți religioase, istorii bisericești, așa-ia, ce mai am?! Mai am Psaltire, cărțile de la biserică (care-s de slujbă), că eu mă rog acasă, pentru că, na, nu pot sta în picioare, așa… …Da’, totuși, e mai bine la biserică. Dar, și-acasă e bine, că Dumnezeu e Orișiunde! Numai să crezi în EL și să faci voia Lui, asta este. Mă mai sfădesc, câteodată, cu mine… – Ai 72 de ani, în august, îndată. Te roade, te încearcă vreo părere de rău?! Parc-aș fi făcut al’ceva, parcă aș… – Nu se poate să cerem… peste plan, că Dumnezeu dă cât poți duce. Îți dă crucea pe care o poți duce, mai mult nu se poate. Dar eu sunt tare mulțumit. Cu sărăcia care este, eu, sărăcia asta care-o am, alt om poate că s-ar gândi… vai de mine, că sunt mai slab ca țiganii!! Dar eu sunt foarte mulțumit, pentru că cred în Dumnezeu. Am citit într-o carte, în Proloage, o pildă din Pateric… Bogăția sufletească e cea mai mare avere. Și Dumnezeu a pus în fața omului trei averi mari, cine le poate dobândi e fericit. Prima avere este sănătatea. A doua avere este libertatea. Și-a treia avere – înțelegerea în casă. Cine le are pe toate astea toate trei e fericit, le poate face pe toate. – Tu le-ai avut? – Eu, sănătatea n-am avut-o, da’ mulțumesc lui Dumnezeu că m-a pedepsit Dumnezeu, poate, pentru păcatele mele. Dar, în rest, libertatea o am, și înțelegerea… Cu cine să mă sfădesc?! Mă mai sfădesc, câteodată, și singur! (aci, râdem amândoi de ne rupem! Și ne refacem la loc…). Când greșesc cu ceva, mă cert eu singur. – Cum ai putut trăi – ai 72 de ani – fără curent, fără televizor…? – Apăi, când e vorba de credință în Dumnezeu, atunci nu-i nevoie de televizor, nici de aparat, de nimica. – Oare, Dum-nezeu are? Ierta-re… – Nu are. To-tuși, Dumnezeu le-a dat și pe as-tea. Că spune: când se va-nmul-ți știința, atunci se apropie sfârșitul. Și văd c-a apărut o mare știință în popor, o mare știință, cu aparatele astea. Și vedem cum, prin cestea, se apropie, cum să vă spun, interesele dumnezeiești. Pentru sfârșit… – Îți pare rău că n-ai dus și tu o viața lumească, așa?! Ca George, fratele tău, de pildă. Să ai femeie, să ai copii… – Nu-mi pare rău deloc! Că, dacă aveam femeie și copii, eu cum am stat cu părinții, avea să fie și foarte greu… M-am gândit că mai bine să fie unul și pentru Dumnezeu, nu tot pentru lume. Deci, am hotărât să fiu liniștit așa. Am vrut să mă duc la mănăstire, dar n-am putut să-mi las părinții; poate c-am făcut bine, poate că nu… Am rămas călugăr la casa părintească… Sfârșit… Ăsta e Ilie, eu cu el defilez! Îmi vine și lesne, la Drăgoiești suntem chiar megieși. Și – mă… mărturisesc – am supt învățătură și învățăminte de la el, cât n-am agonisit, vai!, de prin toate amfiteatrele școlilor mele… Sorry! Bogdaproste! Prieten drag… A însemnat DUMI BRAD fermecat frumușel
Comentarii