Cercul elitiștilor, ca să zicem așa, este foarte restrâns, pentru că în Rădăuți cititorul de clasă de odinioară este pe cale de dispariție, chestiune motivată și de schimbarea mentalității cetățenilor, mulți, foarte mulți originari din alte așezări. Mentalitatea multora oricum parcă este șchioapă din fașă. Cu ani în urmă, la Rădăuți a existat un săptămânal, care alocase spații generoase culturii. Din pricini lesne de înțeles ori de neînțeles săptămânalul și-a încetat activitatea. La ora aceasta există în municipiul nostru un alt săptămânal, care a înțeles cum stau lucrurile, a înțeles ce vrea cititorul, încercând să-i ofere acestuia ceea ce își dorea. Cu alte cuvinte, noi românii nu vrem să ne plictisim, suntem sătui poate de viața noastră anostă și vrem neapărat spectacol, vrem sare și piper măcar în ziarele pe ca-re le citim sau în emisiunile pe care le vedem. Așa au început să fie discreditați autorii artico-lelor despre bun-simț, cultură sau morală. Poate că unii dintre acești predicatori nu sunt și practicanți, dar asta nu înseamnă că trebuie să depunem armele în fața presei de scandal. Scrisul fără demnitate nu mai are valoare.
Nu mai reușesc să adorm decât după miezul-nopții, uitându-mă la o televiziune care bate recordul prin circul difuzat, în care apar tot soiul de personaje, întrecându-se în bizarerie și nebunie. Una și cu una fac două: de scandal sau nu, televiziunea în cauză a reușit să mă acapareze, suficient ca să înțeleg că de fapt nu neroziile care se spun pe postul respectiv cresc audiența, ci dinamismul creat de moderatori și faptul că se coboară la nivelul oricărui spectator. Lecția pe care am primit-o de la această televiziune aproape halucinantă este că în presa de azi, dacă vrei să supraviețuiești, trebuie să te adaptezi spiritului balcanic al românului, avid să privească prin gaura cheii. Doamne, Dumnezeule, unde am ajuns! Fără să exagerăm cu comparația, să ne întoarcem la nivelul Rădăuțiului, unde există și un Institut Academic, patronul unei reviste de cultură, după care umblă doar cunoscătorii temelor publicate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii