Eu cred că veșnicia…

Stelică, cu robustă învățătură silvică, a fost primar, vice… și… nimic! Acu, uu, este totul: de strajă țării movileștilor pus la treabă-în treabă de salvgardarea identității (culturale, spirituale) a baștinei lui. Trandafir, cam tot de aceeași seamă cu amicul de mai sus, cazaci amândoi, a fost pilot de aviație. Iar acu e totul: el însuși, în arealul movileștilor, de căpătâi, de promo-vare ecologică Suceviței pus! Să nu dispară nimic, să nu se strice. Să nu se… Și să se per-petueze cum trebuie. Natural, estetic, în bucurie înțeleaptă. Miercuri seara, săptămâna trecută, pe Rotarului (undeva pre unde un… dogar făcea, anțărț, roți, care de… care – care de fântâni), binișor înco-lo spre, dupe apus de soare, și, musai!, la (și sub) poale de codru, șezui de vorbe cu pișicherii de mai sus. Acolo sezum de plânsem, de râsem, la voroavă de ne strânsem, o, iubite Dosoftei, mitropolit! Ce le-a… fătat mișto mintea și ce le-a secretat, mai abitir, lăuntricul, puternicul lor corazon – în rândurile istețe din aval…

 

Varietatea de răspunsuri. …Și alții știau: Aș pune prima dată o icoană către răsărit, așa, chestii de frumos, de înțelegere a ceea cu ce vrei să te-nconjori… Eu: M-am dus în baștina mea, la Ilie, pustnicul satu-lui. Face scoarțe, am vrut să cumpăr. La bărbatul, de 72 de ani, care face scoarțe. „Nu mai am, Dumitre, tre’ să meri în piață la Humor, marțea…” Stelică: …Țoalele alea de codițe (noi zicem cordele, aci), care se făceau înainte din hai-nele vechi, se tăiau; se adunau femeile, făceau clacă, șezătoa-re sara, așa, se făceau ghe-muri, se țeseau la stative, acu-ma nu mai face nimeni… Trandafir: Mai face! 50 de țol am făcut numai eu, la fosta femeie a lui Nicuță. Am făcut eu vreo 60 de metri, și mai sunt comenzi în sat… Și mai știți un de sunt?! Am dat câte-un metru în Anglia! De ex., a fost o femeie (Trandafir e operator eminent în turism rural), o femeie care a lucrat în Ministerul de Externe; avea 80 și ceva de ani, a ieșit la pensie și, pt. c-a avut mese-ria asta, s-a plimbat înconti-nuu, deci și la pensie. La 82 de ani, a venit de la Putna pe jos la Sucevița! Eu i-am adus bagajele; seara, s-a așezat la masă, aveau făcute sarmale, la Putna, ca să vedeți, ăia nu dau carne, la mănăstire; și când a văzut femeia sarma-lele așa… aa, întreabă pe Felicia (soția Trandafirului): „Daa’ carne, n-aveți?! C-asea-ră n-am mâncat!?” Felicia zice: „Înăuntru!” 2-3 păhă-ruțe de țuică… A doua zi, 9 ore pe jos, la Gura Humorului… 9 ore pe jos, la 82 de ani! …și i-am dat o bucată de țol, că atâta de mult i-o plăcut, de-un metru. Mi-a trimis po-ză! Cu bucățica de țol… Și-am mai avut, tot așa, o familie de englezi, care, întâmplător, sărbătoreau 50 de ani, era nunta de aur, și le-am făcut o mică… carpetă cadou, pentru că… Mi-au trimis poză și m-au sunat nu știu de câte ori! Poză pusă pe masa cea mai importantă din casă, carpeta. Asta în Anglia! Unde tradiția s-a distrus sută la sută!? Mă refer la mediul rural… Pământ, lemn… …Ei, acuma sunt programe guvernamentale, programe școlare, asociații neguvernamentale care se străduiesc din răsputeri să aducă un pic din ceea ce au pierdut! Și e foarte greu. Când l-am auzit pe…, da’ nu-i dau numele…, că face-un sat, aici, sus… Un sat se face într-o sută-două sute de ani, nu… Poți face un muzeu, da’ nu un sat… Sunt asociații, de exem-plu, în Franța, asociații care luptă, pe toate planurile, in-clusiv Guvern, parlament… pt. a reîncepe construcția de case ecologice. Pământ, lemn! – Piatră de râu… – …sunt cele mai scumpe și cele mai căutate, în momentul de față! Și noi… Tot ce dărâ-măm noi în momentul de față, ei clădesc! Nu clădesc, caută să (se) refacă. Exact, tot ce pierdem noi, ei încearcă să… Stelică: În Franța am mân-cat la un han vechi. Când am intrat, deodată m-am simțit în sec. 15-16! Erau acolo obiecte din astea vechi, așa, și hangiul avea și-o figură de… de om barosan, cu mustăți, cu barbă… Și vin franțuzesc, iar pe valea Loirei, am dormit într-o casă de sec. 16, era un doctor psihiatru. Ei, ce era acolo, în casa aceea! Într-adevăr, erau amândoi cu salarii mari… Până și ceramică de Horezu am găsit acolo. El mi-a arătat: „Asta-i din România!”. Iar dincolo, în Pirinei, era un viceprimar care avea un muzeu, dar la el în casă! Un muzeu cu toate uneltele! Noi nici n-avem așa unelte, dar la ei erau trecute la muzeu, acuma. Și am găsit ș-acolo din România: tălănci din România! Tălănci made in Romania. Și… calul… înapoi ! Trandafir: Și, dacă agricultura intensivă merge la câmpie, la munte, peste tot, și-n țările europene, deci încă există agricultură de subzistență. În Franța, încearcă s-aducă… calul înapoi! Sunt sate în care vor s-aducă calul. Benzina, motorina… se duce rezerva și, pe suprafețe mici… Stelică: Problema este următoarea: Un mare rol are școala. Ceea ce-mi place aici la școală: s-a făcut punctul ăla muzeistic. Bun. Ceea ce ar trebui făcut – ar trebui, zic eu… Se merge a-cum pe moda asta a calculatoarelor. Îs bune calculatoarele, e viitorul, mă rog, dar nu toată lumea va ajunge informatician. Deci, aici ar trebui niște cercuri; cu învățare de țesut, chiar de-n-condeiat ouă… La noi în sat, tradiția încondeierii ouălor s-a pierdut! S-a pierdut! Acel stil al Suceviței! Nu de-acelea huță-nești, cum spunem noi, de la munte. Era o femeie care… avea mână! Aveau mână! Erau surorile astea… de ex., în Arta populară bucovineană a lui Tancred Bănățeanu, la capi-tolul încondeierii ouă este pusă o sucevițeancă! Deci, Tancred Bănățeanu, care nu era… un oarecare. Nu a pus din cele de la munte, ci i s-au părut mult mai interesante astea! Și sunt toate formele și modelele alea care… Și era, deci, crucea Paștelui (care era obligatoriu s-o faci, că aia se punea în blid, după acea era gândul babei, care o pune pierdută, frunza de stejar, frăguțele…, toate astea erau modele care se făceau pt. copilași… dar crucea Paștelui era obligatorie, aia se sfințea, după acea rămânea acolo undeva… Eu. Am vrut să-l umilesc pe Trandafir și să-i spui, cât e el de iubitor și apărător, și consumator de Natură, că nu știe că brazii au în vârfulețul lor cruci, cruciulițele lor. Ia’n uitați-vă sus! – Hîhîîî! Bun… Mai departe. Cine-i la aparate? Trandafir. Da, da. Mi-a scăpat lucru ăsta. În pădure, am cioate unde mă așez… Când a terminat fata mea clasa a VIII-a i-am spus: „Daniela, hai să-ți arăt cele mai frumoase peisaje din copilăria mea”. Am mers în Poiana Pungăratiului, am mers în codrul Voievodesei… Auziți, în Poiana Pungăratiului dormeam nopți întregi-nopți întregi, dle !, era stogu ăla… Bine, mai mergeam și cu… interes, câteodată, dar nu… totdea-una cu interes. Era un stog acoperit, era o plăcere nebună să te scoale porcii dimineața, da-da (și râs-râs puternic, robust, sănătos!)… Am mers toată partea aia, Unu, Doi, Trei (unde erau observatoarele lu’ Fănică), iar părăul de la 24, imaginea asta o am, cu Luna… Aveam un grup, s-a terminat masa, era un grup la mine, și spun, într-un sfert de oră o să vedeți un spectacol pe care n-o să mai aveți ocazia niciodată să-l mai vedeți! Și, când apare primul colț de lună, e între brazi. E ceva… Deci, se văd brazii și după aia se ridică luna… Au început ăștia, cred că jumătate de oră, cu aparatele… Da de unde știi? Zic. Am comunicat cu… (râs, râs…) Stelică: Dacă mă-ntreabă cineva care au fost cele mai frumoase zile din viața mea… ei, astea au fost când eram într-o vacanță de la liceu, și tata și cu mai mulți oameni, uncheșul Ilie, Anton a lu’…, frații, ceilalți… au luat de cosit Arșița măi-cilor. Aia e o poiană grozavă! Frumoasă de tot! Și seara, după ce băteam coasele pentru a doua zi, coseam până noaptea târziu… Făceam un foc, mâncam și-aveam o colibă din prepeleci, pus fân deasupra și dormeam în fân. Și povestiri din alea bătrânești… Pââână la o bucat’ de noapte! Dormeam. După aia, dimineață, se zărea de ziuă, veneau căprioarele la păscut, pe vale… Ne sculam și, până la zece…, trăgeam tare. Și după aia, somn… – Câți ani aveai? – Aa, 17 ani. Era frumos… Trandafir. Este f. frumos, de la Solca, înspre Păltinoasa. Sunt văile alea, dealurile alea, cân’ se cosește… Este extraor-dinar! Un peisaj nemaipomenit! Sute de căpițe… Sute de căpițe sunt… Încă se cosește, atâta amar de teren… Și puțină lume vezi, e un sat mic… O imaginee!… – Lucrurile astea n-or să mai fie… – Ba da! Este imposibil să se piardă… – Nuu, intră colții modernizării bolânde, mușcă! Bagă… Globalizare! – Comunitatea Europeană, dacă e să vorbim de cei care fac politică, pt. că lumea obișnuită din CE este cea care spune: „Aveți grijă, nu faceți ce-am făcut noi!”. Am avut și oficiali din Parlamentul European și discutam cu ei de ce se-ntâmplă în țara asta, iar ei mi-au zis: Aveți o cultură, sunteți un popor foarte… Imposibil să faceți greșelile noastre… Catastrofale! Tot Trandafir. Eu credeam că numai la noi e chestia asta… și la ei, deci, la occiden-tali, e o diferență între politică și lumea obișnuită. – Politica-i nocivă. – …În schimb, noi suntem prea conservatori, mai bine, dar în lumea asta nebună… Ce spunea directorul de bancă din Elveția… Ce comunism?! Că mă uit aici și văd o lume care trăiește bine, hă-hă-hă, eu n-am avut concediu de trei ani! – Cum zise Gabii Liiceanu: Mulțumim, iubite conducă-tor, că ne-ai lăsat mult timp de citit, pe vremea ta! – Mie-mi pare rău că pe turism nu am putut s-atragem lumea de partea asta, nu știu ce s-o’ntâmplat. Vă spun cum am început? Imediat cum am pus pe picioare chestia asta… Mai povestesc o fază… Vin odată doi inși, veneau de la Putna, pe jos, vrem s-ajungem la Gura Humorului, n-avem cu ce, erau doi oameni. „Dle, ai că vă duc eu!”. Urcăm în mașină, ne-am luat de vorbă… Cine credeți că erau?! Unul din ei era profesor la Oxford, l-a ajutat pe Pacepa să scoată… „Orizonturi roșii”… În fine, merg cu ei și, când trecem podul la Gura Hu-morului – a plouat cu câteva zile înainte –, eu, când am văzut, nu mai știam ce să fac, de la distanță…, erau… milioane de sticle, dle, apa s-a retras… Noi am avut o discuție frumoasă pe drum… Am trecut podul…”Puteți să opriți un pic?” …Da, dle asta-i problema! Toate satele din amonte aruncă în râu… Da, uite acuma se face un program… Lumea, cu una- cu alta… Și ei știi ce mi-au zis: ”CATASTROFAL!” O apă atât de lină!… Stelică. Au fost copiii noștri la Bicaz, acum. Și i-am întrebat: „E frumos la Bicaz? / E frumos! Da’ tăăăt era pe apă numa’ sticlee !” Trandafir. Uite, la școală, Jolobai, directorul, a scos de câteva ori copiii, am, ieșit cu ei… Probabil c-ar trebui încu-rajată chestia asta… – Nu-i da pește să mânce, învață-l să pescuiască. Trandafir: Iar exemplul, exemplul nostru, cred că ăsta-i cel mai… Iei un sac… … te duci, te vede unul, poate mai face sau nu aruncă, îi e rușine… Duminică nu m-am dus întâmplător, pentru c-am mai făcut chestia asta la Palma… Aveam număr de Germania la mașină, hă-hă-hăăă, și opream exact unde erau grătarele! Unde erau grătarele, opream mașina, coboram cu nevasta, și-adu-nam… Se uitau ăia… Au tre-cut niște olandezi pe lângă mine… Și nu știu dacă par eu neamț, dar a prins chestia asta, pentru c-am mers de câteva ori. Zic: „Felicia unde sunt gră-tarele mergem, strângem, punem aici… Or venit nemții să ne strângă gunoaiele…, mizeria !” Ha, ha, ha… Stelică. Să vezi ce-mi povestește un român: ”Eram în Israel… Eu fumam și așteptam autobuzul; acolo unde așteptam eu autobuzul, ieșea unul în două cârje, era bătrân și era și paralizat. Probabil că picioarele… Și mergea în cârje… Vrea să vadă și el lumea, mă rog, un bătrân. Și era ultima țigară, am bagat țigara-n gură și-am aprins-o și pachetul l-am mototolit și nu mi-am dat seama ș-am dat jos… Și, stând așa, văd eu că ăla se târăște pe banca cea, se târăște și-ntinde cârja și trage ghemotocu ăla și-l ia și-l pune la coș… N-am mai așteptat autobuzul, am luat-ooo, mi-o fost rușinea-rușinilor… Am luat-o pe stradă și m-am dus…” Trandafir: Prima lecție, acu vreo 12 ani, am avut-o c-un japonez. A venit, s-a cazat la mine… A doua zi dimineață, pe la prânz, așa, o mers, o văzut mănăstirea, pe la prânz îi cere lu’ nevastă-mea o pungă, N-am știut… Ne-nțelegeam în franceză, un pic… I-am dat punga, noi ne-am văzut de drum… Și, când ies la poartă, îl văd pe prund. Deja punga era plină cu gunoaie… A fost prima lecție pentru mine… Din momentul ăla, în fața casei noastre, tot ce ține de partea aia și peste prund, e sectorul meu! Am primit o lecție… Sfârșitu’ lecției… Sigur, povestea e mult mai lungă, savuroasă nu mai spui, da’ cine să mai șadă la depănat…? Rămânem astăzi aci. Cu mulțumirea că nădejdea piere ea ultima, iar amicii mei, străjeri pe cinste și fruncea răzeși ai neamului din baștină movileșteană, vor prăsi, la rându-le, și alți străjeri frumoși, ocrotitori și iubitori de… Codrule, măria sa! Ata ete. Faci un pas către Dumnezeu – Dumnezeu face șapte pași către tine. Încearcă și tu, amice! Ca să… Casa să vă fie masă, masă să vă fie… Împărăție! Și Măria Sa, Maica Natură, cea zămislitoare și îndrumătoare de viață bună – pâinea cea de toate zilele, și nopțile noastre să devie… A… participat și DUMI brad & păltinaș