Ne-am fi dorit ca această situație să fie valabilă pentru toate comunele județului Su-ceava. Din păcate, comuna Slatina a făcut excepție prin-tr-o situație care ne arată că democrația și respectul pentru lege sunt ignorate pe față, iar observatorii acreditați sunt tratați aproape ca niște ani-male. În ziua de 15.06.2008, în secțiile 1 și 2 Slatina s-au pro-dus mai multe nereguli și fra-ude, care au culminat cu agre-sarea fizică a doi observatori după încheierea numărării voturilor. Observatorilor Pro Democrația și celor de la Media Ten Productions li s-a limitat accesul în secțiile 1 și 2 Slatina, fiind obligați să stea într-un colț al încăperilor, neavând posibilitatea să observe întreaga secție de votare și în exteriorul acesteia. În secția 1 Slatina, locțiitorul președintelui secției de votare a însoțit foarte multe persoa-ne în cabina de votare, indi-cându-le unde să pună ștam-pila, în prezența coordonatorului de observatori ai Pro Democrația, aspect care încal-că flagrant art. 13, alin 3, art. 54, alin 1 și art. 21 din Legea 67/2004, republicată, sub nr. 35/2008. Violarea secretului votului de către locțiitorul președintelui secției de votare nr. 1 a continuat de-a lungul întregii zile, inclusiv după numeroase sesizări verbale. A fost singura persoană care a însoțit alegătorii în cabinele de vot. De asemenea, același locțiitor, în lipsa președintei secției de votare nr.1 Slatina, a refuzat grosolan să înre-gistreze sesizările observatorilor acreditați, aspect sancționat de art. 50, alin. K și art. 22 din aceeași lege. De asemenea, candidatul la funcția de primar Gherman a influențat alegătorii în afara secției cât și în interiorul acesteia, spunându-le cum și unde să pună ștampila, încălcând astfel secretul votului, act sancționat de art. 50, alin. a din Legea 35/2008. A manifestat un comportament de sfidare a observatorilor din secția 1, fiind deranjat de pre-zența acestora. În secția 2 Slatina, echipa de televiziune de la Realitatea Tv a fost dată afară din secție atunci când încerca să filmeze în secția de votare și să ia punctul de vedere al obser-vatorilor acreditați. Toate neregulile și fraudele de la secția 1 Slatina au cul-minat în data de 15.06.2008, ora 23.40, cu agresarea fizică brutală a observatorului Pro Democrația Alice Grigoraș și a tatălui acesteia, Constantin Grigoraș, observator din partea Media Ten Productions, de către fiul primarului Gherman și de alte persoane din anturajul aceluiași primar. Ne întrebăm cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă respectivul primar ar fi pierdut alegerile? Prin prezentul comunicat tragem un semnal de alarmă reprezentanților partidelor politice din județul Suceava și reprezentanților autorităților județene – Biroul Electoral Județean și Instituția Prefectului Județul Suceava. Prin validarea mandatului unui primar, în condițiile în care s-au produs fraude și agresiuni, s-ar crea un precedent în care legea să fie încălcată, democrația, secretul votului și libera exprimare să fie îngropate. Sperăm ca acest comunicat de presă să nu rămână doar o lectură interesantă pentru societatea civilă din județul Suceava, pentru cetățenii simpli. Cu considerație, coordonator local al APD, CLAUDIU MACSIM
Asociația Pro Democrația – Clubul Suceava
Asociația Pro Democrația – Clubul Suceava a monitorizat și observat desfășurarea alegerilor locale din turul II, din data de 15 iunie 2008, în mai multe localități rurale din județul Suceava, prin interme-diul a 43 de observatori acreditați. În majoritatea localităților în care au fost prezenți observatorii Pro Democrația – Udești, Frătăuții Noi, Comănești, Pojorâta, Bosanci, Ipotești, Grănicești, Vicovu de Jos, Zamostea –, procesul electoral a decurs în limite normale, fără semnalarea unor incidente majore care să perturbe desfășurarea alegerilor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii