Biserica monument din Dolheștii Mari

Satul Dolheștii Mari este o așezare străveche, al cărei proprietar era Șendrea cel bătrân, din anul 1395. Satul avea privilegii de la Alexandru cel Bun și documente de la Ștefan cel Mare. Dar existența lui este cu mult înaintea Descălecatului. Pe teritoriul satului, la 1800 m depărtare de biserică, s-au găsit urme de cultură materială aparținând complexului numit „cu amfore sferice” sau morminte în cutie de piatră. Triburile acestei culturi aveau o economie bazată pe păstorit și agricultură primitivă.

 

S-au găsit aici topoare de silex șlefuite, răzuitoare și cuțite de silex, podoabe artistic lucrate, ornamente cu imprimări făcute cu șnurul răsucit, cu linii incizate, paralele etc. Comunitățile de aici trecuseră la patriarhat. Neamul șendrenilor și-a zidit biserica necropolă (lăcaș unde să fie înmormântați toți cei ce vor deceda din familia lor) în mijlocul curții domeniale. Tradiția, scrisă mai apoi în cronici, arată că Șendrea – portar al Sucevei, cumnatul lui Ștefan cel Mare, care a căzut în luptele cu Țepeluș Vodă, la 1481 – a fost îngropat la Dolhești, pe Șomuz, în biserică, lângă tatăl său. „Fu război în țara muntenească de s-au bătut Țepeluș Vodă cu Ștefan cel Mare la Râmnicu și au biruitu Ștefan Vodă cu mila lui Dumnezeu și cu ruga preacinstii și a tuturor sfinților și cu ajutorul sfântului și marelui mucenic al lui Hristos Procopie, fură biruiți muntenii și mulțime de inși fără număr au căzut și toate steagurile lor au luatu și mulți boiari au picat. Și pe Țepeluș Vodă, încă l-au prinsu viu și i-au tăiatu capul. Și de la Ștefan Vodă încă a picat om de frunte, Șendrea hatmanul, și l-au adus de l-au îngropat în Dolhești, lângă tatăl său, văleatul 6989, iulie 8” (Grigore Ureche, „Letopisețul Țării Moldovei”, Editura P.P. Panaitescu, pag. 96-97). Biserica este de plan dreptunghiular așezat în lungime, dar care diferă de celelalte biserici prin sistemul de boltire, adică este zidită în semicilindre (berecan) întărite prin arce duble. Întregul monument este zvelt. Văzut de la distanță, prezintă simplitate. Fără de actualul turn, biserica dă aspectul unei bazilici romane de tip creștin, arhaizant. Deși în interior are forme arhitecturale și decorative deosebite, totuși în afară acestea nu sunt arătate. Sistemul de construire a monumentului este cel moldovenesc al secolului al XIV-lea, ceea ce arată planul bisericii: format sală, imitația bisericilor de lemn cu trei compartimente – altar, naos și pronaos –, între ele cu ligamente de zidire pentru susținere. Avându-se în vedere poziția, teren care coboară spre Șomuz, și înălțimea monumentului, meșterii i-au făcut această legătură interioară necesară. Acesta e un motiv pentru care biserica din Dolhești nu avea, inițial, contraforturi. Monumentul a fost construit din piatră neregulată, de proveniență din nordul Moldovei, și este așezat pe un soclu, care nu se deosebește de restul fațadei și care este construit din același material. Bolțile sunt din piatră ușoară (sigă). Biserica din Dolhești n-a fost pictată. Se presupune că bunicul sau tatăl hatmanului Șendrea a decedat de timpuriu sau după ce a terminat biserica, sau poate evenimentele de după moartea lui Alexandru cel Bun, care au dus la împărțirea Moldovei între cei doi fii ai săi, au despărțit și familia șendrenilor. Singurul loc unde se găsește pictura este în pronaos – camera mormintelor -, la prima fereastră de la intrare, în dreapta, unde se află și mormântul portarului Șendrea. Decorația deschizăturii formează ansamblul unor motive de o fru-musețe rară, al căror subiect are o semnificație liturgică. O serie de 11 medalioane sunt încadrate în ornamente bleu și galben pe fond roșu. Portretele ctitorilor – portarul Șendrea, soția sa, Maria, și cei 3 copii – sunt executate în formă de bandă de pictură clasică, adică în friză. Compoziția tabloului și atitudinea personajelor este următoarea: Mântuitorul Hristos este pictat stând pe un jilț în culoare roșie și aur. El are figură de bărbat bine legat, maiestuos, iar veșmintele de formă antică, albastru închis, acoperă și modelează în mod minunat corpul său. Sfântul Nicolae este îmbrăcat în alb, iar Sfânta Fecioară este acoperită în roșu și stau în primul rând. Portarul Șendrea este acoperit cu stofă albastră, ornată cu aur. Gulerul tunicii este brodat cu aur, gulerul mantoului este roș. Pe cap are o beretă albastră ornamentată în roș și aur. Soția sa, Maria, poartă o tunică strânsă la mâneci și brodată cu perle, mantoul bleu, fără mâneci, ornat cu motive roșii și aur, cade drept; de pe pălăria mică, pe fond roș și aur, cu marginile ridicate în sus, se lasă în jos un voal de mătase brodat cu aur și roș, care cade pe ceafă și pe spate. Unul dintre copii, ale cărui mâini fac gestul de rugăciune, poartă o bonetă roșie și un mantou acoperit cu aur, de brandenburg albastru. Pictura votivului este una dintre cele mai frumoase exemple de artă religioasă din a doua jumătate a secolului al XV-lea din Moldova. Tencuielile sunt făcute dintr-o compoziție de lapte de var fin, legate de lungi filamente mătăsoase de in. Tonurile culorilor au suferit mult fără îndoială la văruirile care s-au făcut până în anul 1927, când a fost descoperită, dar și la curățirea pe care a suferit-o. Totuși, culorile păstrează calitatea de căldură și noblețe. Trăsăturile figurilor și ornamentele arată mâna fină a artistului executant – necunoscut. Pictura tabloului din pronaos, tema, stilul și execuția au depășit de mult hotarele țării și este apreciată de specialiști ca un monument de artă bisericească și civică (figurile ctitorilor și costumația) din secolul al XIV-lea, fiind considerată ca „mama tuturor picturilor din Moldova”. Biserica nu posedă nici un fel de sculptură veche în lemn; are însă o interesantă sculptură în piatră. Cele trei pietre funerare ale ctitorilor au desene și compoziții diferite, executate într-o manieră artistică aleasă. Motivul central de pe piatra de mormânt a lui Șendrea se compune din fragmente de meandru legate între ele și dând impresia unei desfășurări continue. Sculptura de pe piatra mormântului tatălui lui Șendrea, portarul, este ștearsă în întregime. Piatra aceasta a fost folosită ca prag la intrarea în biserică până a nu se ridica exonorthexul. Marginea pietrei mormântului lui Șendrea hatmanul este ruptă. Altă soartă a avut piatra funerară de pe mormântul Domniței Maria, care s-a păstrat destul de bine. Schema câmpului central de pe piatra mormântului Mariei este alcătuit din opt inimi succesive în palmete, semipalmete și petale simple. „Motivul palmetei, răspândit în Grecia antică, la Bizanț, la Kiev și Novgorod, în arta romanică și gotică, la Athos, a căpătat în Moldova interpretări legate de viața locului, inspirând arta sculpturii funerare sau decorarea unor pisanii, fresce, broderii, miniaturi” (Petru Comarnescu, Îndreptar artistic al Monumentelor din Nordul Moldovei, arhitectură și frescă, în secolele XV și XVI, București, 1961, p. 92). Biserica, inițial cu trei compartimente și fără turn, a suferit o mare schimbare între anii 1852-1854, când arendașul Stati i-a adăugat un pridvor diform prevăzut cu două ferestre, deasupra pridvorului înălțându-se o clopotniță, la care se ajunge pe trepte aflate în zid. În 1906, s-a înlăturat dușumeaua de brad și s-au mozaicat toate încăperile. În 1912, s-a înlocuit șindrila cu tablă groasă, galvanizată, adusă de la Viena. Înainte de 1912, Constantin Sandovici împreună cu un grup de săteni au donat un clopot de 1.100 kg. În 1926, preotul Gheorghe Nandiu a dărâmat zidul care despărțea altarul de naos și l-a înlocuit cu o catapeteasmă, sculptată în stejar, iar în perioada 1988-1991, preotul Camil Dăscălașu a restaurat ctitoria prin repararea pereților, tencuire, vopsire și acoperiș din tablă groasă. Monumentul istoric de arhitectură și artă, cu o vechime de 613 ani, este de o rară frumusețe, fiind străjuit de tei înalți și frecventat de sute de credincioși ortodocși, la care se adaugă mulți vizitatori din țară și de peste hotare. Biserica rămâne cea mai veche instituție, lăcaș sfânt, care se arată trecătorului de la mare distanță. Prof. VALERIU SANDOVICI