Almanahe, succesuri, scheleți…

Formele de plural ale unor substantive au stat de mai multe ori în atenția acestei rubrici, încât o revenire asu-pra lor ar putea fi primită cu rezerve. Numai că actuali-tatea lingvistică (dacă putem numi astfel prevalența în prezent a unor fenomene), deloc străină, în unele cazuri, de cea… politică, ne îndeamnă să riscăm. După ce almanahele dlui Marian Vanghelie au fost comentate în fel și chip, într-o adevărată competiție a iro-niilor, a venit rândul succesurilor să… facă „epocă”, producând oarece supărări și reacții părintești la nivel prezidențial. Scăparea domnișoarei Băsescu este știută și n-are rost să-i evocăm aici împrejurările.

 

Gazetarii – și nu doar ei – n-au iertat-o. Iată doar câteva dovezi: „După ce-a zis suc-cesuri, s-o punem și în frun-tea partidului?” (se întreabă un personaj dintr-o carica-tură apărută în ziarul „Ade-vărul”, 19 martie 2008, p. 8); „un dascăl care scutește o masă din pomana lui Van-ghelie sau a altei persoane care are succesuri, mai e ascultată de cineva care atrage atenția că e corect almanahuri și nu alma-nahe?” (C. T. Popescu, în „Gândul”, 21 martie 2008, p. 10); „Succesuri la toată lumea care vorbesc cu mine” (scria pe tricoul realizatoru-lui emisiunii „Apropo TV”, de la Pro TV, duminică, 16 martie 2008, asociindu-se pluralului cu pricina și un dezacord, pentru potențarea ironiei); „Printre almanahe și succesuri, George Prutea-nu a încercat să țină sus aripa gândului și aripa cuvântului” (C. T. Popescu, în „Gândul”, 29 martie 2008). Dacă mai luăm în seamă și următorul citat, se poate spune că s-a creat un fel de modă a plura-lelor aiurite: „Întâlnirea din-tre cei doi scoate în evidență <>, replica obraznic-candidă a filfizo-nului…” („România lite-rară” nr. 11/2008). Almanahe și succesuri au fost curând urmate de sche-leți, cuvânt scăpat de docto-rul Sorin Oprescu într-o in-tervenție televizată, pe când se lupta cu cei care voiau să-l scoată din cursa pentru primăria Capitalei. Evident, nici el n-a fost iertat de zia-riști și nici de șeful statului, care, prezent la sărbătoarea Uniunii Scriitorilor, arătân-du-se echidistant față de toate greșelile și toți „gre-șiții”, spunea: „Ca politician, când vin dintr-o lume cu almanahe, cu succesuri, cu scheleți, este dificil să vorbesc scriitorilor…”. Este semnificativ că, în numai câteva săptămâni de la „lan-sarea” cuvântului buclucaș, se înregistrează circa 1260 de prezențe pe internet (nu-mărate și etalate prin Go-ogle) ale acestei forme. Cele mai multe – în citate și referiri ironice la cazul Sorin Oprescu, dar destule apariții și în texte anterioare ori fără legătură cu „scheleții” săi. Trecând în revistă cele trei cazuri de maximă noto-rietate, poate am reușit să im-punem convingerea că reve-nirea la plurale nu este chiar neavenită. Dar despre frec-vența mare și „mecanis-mele” unor asemenea erori, în episoade viitoare, urmând să abordăm nu doar substantive neutre care se comportă „indisciplinat” în sistem, ci și alte forme de plural care dau bătăi de cap și sunt ame-nințate de primejdia aba-terilor de la norma literară. (I. NEDELEA)