Vorbitorii limbii române nu se pot plânge că vorbele acesteia consacrate sentimentelor şi atitudinilor negative ar fi neîndestulătoare. Mai vechilor duşmănie (din duşman; atestat la Neculce; de origine turcă), vrăjmăşie (din vrăjmaş; atestat pe la 1421; cu etimologie nesigură), pizmă (atestat la Dosoftei; din slavul pizma), pică (popular; atestat peCiteşte

 Mai puţin frapante, anumite construcţii pleonastice sunt acceptate în vorbirea eliberată de dictatura normelor, ba unele chiar îşi găsesc apărători. Destul de rară şi nu foarte izbitoare este, de pildă, asocierea, pentru precizări temporale, a lui după cu încoace, ca în secvenţa: „a ajuns inginer la Flota de pescuit, iarCiteşte

E greu de spus cu certitudine care sunt principalii factori favorizanţi ai răspândirii unor clişee în mass-media. Ar putea fi „acuzată” expresivitatea unora, care prevalează asupra dorinţei de originalitate personală, fiind preferată cea de împrumut; sau comoditatea apelării la sintagme consacrate; ori – de ce nu? – instalarea unor modeCiteşte

 În varianta tradiţională a scrisorii, un mesaj a venit recent pe adresa rubricii din partea unui vechi cititor şi colaborator al ziarului, dl Kolea Kureliuk din Măriţei (Dărmăneşti). Dincolo de cuvintele de încurajare, pentru care-i mulţumim, avem motive să-i fim recunoscători şi pentru „nedumeririle” pe care le mărturiseşte şi peCiteşte

O ciudăţenie lingvistică şi-a făcut apariţia în unele texte, după ce, în 1993, Academia Română, printr-o hotărâre controversată (considerată chiar o măsură abuzivă cu temei politic), a optat pentru o ortografie care să-l legitimeze pe sunt şi, în interiorul cuvintelor, pe â. Amintind rezistenţa unor specialişti (uneori vehementă), din aniiCiteşte

 Ajunşi în pagini de exegeză literară care-şi revendică, prin terminologie şi instrumentele de analiză, apartenenţa la ştiinţa şi teoriile moderne ale domeniului, lectorul care se simte mai confortabil în spaţiul criticii tradiţionale trăieşte senzaţia provocării la care este astfel supus, dar şi revelaţia unei noutăţi de cucerit şi, în final,Citeşte

Ademeniţi, cu un an în urmă, de Doina Cernica spre lectura primului volum al cărţii „Ţara de Sus, de mai sus” printr-un titlu deschis interpretărilor şi meditaţiei asupra sensurilor lui, cititorii celui de al doilea – apărut şi lansat recent sub auspiciile aniversare ale Unirii Bucovinei cu România – îşiCiteşte

 Între studiile dedicate operei celui pentru care poezia, proza, publicistica, dar şi activitatea de „medic fără arginţi” au fost terenul dobândirii unor merite recunoscute de posteritate, şi-a făcut loc o contribuţie notabilă, ce poartă semnătura profesoarei Elena Vieru şi este rezultatul cercetărilor întreprinse pentru elaborarea tezei sale de doctorat, dinCiteşte

Într-o confesiune-reflecţie despre sensul ultim al scrisului literar în general şi al său, în special, biruindu-şi pesimismul generat de preţuirea îndoielnică a acestuia în lumea de azi, scriitorul Gheorghe Postelnicu le mărturiseşte cititorilor (dintr-un spaţiu mai larg) ai revistei săteşti de ştiinţă şi cultură (probabil, unica în actualitate) „Întrezăriri”, ceCiteşte

O primă percepţie (pesemne însă că şi una finală, mai aprofundată şi mai competent întemeiată) distinge în profilul scriitoricesc al lui Niadi-Corina Cernica o trăsătură relevantă: inteligenţa şi ideea, pe de o parte, şi talentul şi expresivitatea comunicării, pe de alta, se potenţează reciproc într-un întreg armonios. Fără îndoială, oCiteşte