António Lobo Antunes

Bine cunoscut cititorului român (inclusiv cititorilor ziarului ,Crai nou” Suceava), valorosul romancier portughez António Lobo Antunes, laureat al Premiului Camöes și al numeroase distincții internaționale, nominalizat de două ori pentru Premiul Nobel, mărturisește sentimente aparte pentru țara noastră, pe care a cunoscut-o în 2003, când i s-a decernat Premiul Ovidius, și în care a revenit, ultima dată luna trecută, pentru a primi titlul de doctor honoris causa al Universității ,,Ovidius” din Constanța, pentru a asista, aici, la crearea catedrei care îi poartă numele și pentru a participa, la București, la lansarea celei mai recente traduceri din opera sa, ,,Bună seara lucrurilor de pe aici”.
 

Traducerea aparține, ca și precedentele, ca și cea viitoare (din care publicăm acest fragment) distinsei scriitoare, rafinatei cunoscătoare și iubitoare a literaturii portugheze care este dna Micaela Ghițescu. ,,Traducătoarea mea româncă”, mărturisea recent scriitorul în revista ,,Visăo”, ,,de câte ori este la Lisabona mi-aduc aminte de București, de șoseaua spre Constanța, lângă Marea Neagră, de corbi. Râsul niciodată vesel al poetului Dinu Flămând, pe care l-am găzduit în casă la mine, pe când stăteam la Alcoităo”, atrăgând astfel atenția asupra unuia din numeroasele fire de argint, vii, ale prieteniei, din care se țese prietenia între oameni, între țări și cărțile lor. (Doina Cernica) ANTÓNIO LOBO ANTUNES Ordinea naturală a lucrurilor (fragment) Până la șase ani, Iolanda, n-am cunoscut familia mamei mele nici mireasma castanilor pe care o aducea din Buraca vântul de septembrie, odată cu oile și iezii ce se cățărau pe Calçada în direcția cimitirului părăsit, însoțiți în clinchet de zurgălăi de un bătrân cu basc și de vocile morților. Chiar și astăzi, dragostea mea, în-tins în pat așteptând ca Valiumul să-și facă efectul, mi se întâmplă la fel ca în serile de vară când mă culcam, căutând răcoarea, într-un cartier de morminte năruite: simt cum un ornament de cavou îmi strivește piciorul, aud iarba de pe morminte în cearșaf, văd serafimii și Criștii de ipsos care mă amenință cu mâinile sparte; o femeie cu pălărie planta verze și napi prin-tre rădăcinile chiparoșilor; talăngile iezilor zăngăneau în capela fără icoane, redusă la trei pereți calcinați și la un fragment de altar cu fețișoară de masă scufundat în plante agățătoare; iar eu urmăream cum înainta noaptea lespede după lespede, coagulând binecuvântările sfinților în pete de întuneric. Dar ieri, de exemplu, îmbrățișându-ți corpul în timp ce așteptam ca bunăvoința medicamentului să mă salveze de tresăririle memoriei, mi-a venit în gând un asfințit de de-mult, din cincizeci sau cincizeci și unu, cu răzoarele din grădină proaspăt udate, Domnul Fernandes, în maiou, făcând gimnastică pe balcon, și o rostogolire de mâțe în curtea de lângă bucătărie, cu mine cocoțat pe zid adulmecând adierile din Monsanto și auzind caii monarhiștilor înfrânți care coborau muntele (cum mi-a povestit Dona Anita, domnișoară pe vremea aceea) în drum spre celulele penitenciarului. Nu înțeleg de ce, scumpo, nu te-ai interesat niciodată de copilăria mea: ori de câte ori vorbesc de mine ridici din umeri, gura ți se strâmbă, pleoapele ți se alungesc a dispreț, riduri batjocoritoare ți se ivesc de sub bretonul blond, așa că tac până la urmă, rușinat, așezând paharele, farfuriile și tacâmurile pe masa de prânz, în timp ce mătușa ta tușește în cămară și taică-tău butonează televizorul în căutarea stridențelor telenovelei. În românește de MICAELA GHIȚESCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: