Așa cum am aflat de la „sufletul” acestui concurs, pr. prof. dr. Florentin Loghinoaia, printre obiective se numără promovarea ideii de competiție și performanță, stimularea contactelor educaționale între profesori și elevi, familiarizarea elevilor cu atmosfera de concurs și fair-play, descoperirea și promovarea elevilor capabili de performanță în domeniul matematicii. Spre deosebire de anii trecuți, când concursul se adresa doar elevilor din mediul rural al județului Suceava, anul acesta „Acolada” a devenit interjudețean, participând elevi și profesori din Iași, Bacău, Vaslui, Botoșani, Vrancea și județul Suceava, respectiv localitățile: Baia, Cornu Luncii, Bucșoaia, Vadu Moldovei, Șaru Dornei, Drăgușeni, Horodniceni, Râșca, Boroaia, Fântâna Mare, Hârtop. Pr. Florentin Loghinoaia ne-a mai spus că se continuă parteneriatul cu Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din municipiul Suceava, care asigură comisia de redactare a subiectelor și corectare a lucrărilor participanților (președinte fiind directorul Colegiului, dl prof. Dan Popescu), „ceea ce conferă Concursului «Acolada» seriozitate și corectitudine pe măsura premiilor acordate de sponsor. La ediția de anul trecut s-au înregistrat cele mai mari premii la nivel județean acordate câștigătorilor, în valoare de 20.000 lei, printre ele fiind și un laptop”. Programul zilei de sâmbătă nu se rezumă doar la concur-sul propriu-zis, după lucrarea scrisă participanții deplasându-se într-o drumeție până la Mănăstirea Bogdănești, unde știința se va împleti cu activitatea social-filantropică, prin vizitarea Căminul de bătrâni. Va fi vizitată anul acesta și Mănăstirea Râșca, ctitoria lui Petru Rareș din apropierea Bogdăneștilor, unde membrii comisiei vor rămâne peste noapte. Pe lângă partenerii tradiționali (CN „Ștefan cel Mare” – Suceava, Mănăstirea Bogdănești, Editura Duh și Slovă – Fundația creștin filantropică Bogdan I Întemeietorul) la această ediție au fost cooptați și Mănăstirea Râșca, Editura Taida – Iași, Editura Agaton – Făgăraș, Editura Gil – Zalău, Revista Arhimede.
Bogdănești
Sâmbătă, 7 iunie 2008, se desfășoară la Bogdănești cea de a III-a ediție a Concursului de matematică „Acolada”, în organizarea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a Școlii de Arte și Meserii Bogdănești, a SC „Dedeman” (în calitate de sponsor principal) și a Primăriei Bogdănești. Inițiatorul concursului este prof. Solcanu Vasile, director al SAM Bogdănești.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii