„Cultura italiana fra tradizione e modernita”, ediția I, Suceava

„Pentru noi, România reprezintă o a doua casă…”

Prima ediție a Colocviului Internațional “Cultura italiana fra tradizione e modernita” (…Cultura italiană între tradiție și modernitate – dacă mai e nevoie de vreo traducere) a început ieri, la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava. Chiar de Ziua Italiei, practic ziua în care italienii sărbătoresc nașterea Republicii Italiene și adoptarea Constituției (în 1946, la această dată, în Italia s-a desfășurat un referendum în urma căruia s-a renunțat la sistemul monarhic și s-a ales cel republican).
 

Chiar de Ziua Italiei, o delegație italiană din regiunea Abruzzo – compusă din dl Angelo Di Paolo, consilier regional; dl Marcello Di Cesare, președintele Comunității Montane “Valle Roveto”, AQ, Italia; dl Stefano di Rocco, directorul general al Comunității Montane “Valle Roveto”; dl prof. univ. dr. E. di Marco, prorector al Universității din Teramo; dra Sara Cicchinelli, viceprimar – a preferat să sărbătorească ziua țării lor în România și, totodată, aici, legăturile din ce în ce mai strânse cu românii, cu sucevenii. Din partea gazdelor au luat parte la deschiderea evenimentului dl rector Adrian Graur, dna prorector Sanda Maria Ardeleanu, dl Victor Carcale, șeful Departamentului de Limba și Literatura Italiană din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării a Universității sucevene, cadre didactice, studenți. În luările lor de cuvânt, dl prof. univ. dr. Adrian Graur a specificat că reuniunea vizează “o mai bună cunoaștere reciprocă” și “deschide oportunități pentru noi colaborări”, iar dl lector univ. dr. Victor Carcale a subliniat că “partenerii din Comunitatea Valle Roveto au cofondat Departamentul de limbă și literatură italiană de la Suceava”, aducând mulțumiri speciale domnilor Stefano (di Rocco) și Marcello (Di Cesare). Printre altele, dl Marcello Di Cesare a spus că este încântat că “în 3-4 ani” (de câtă vreme durează aceste relații) “Suceava s-a ridicat la un nivel atât de înalt”. “Pentru noi, România reprezintă o a doua casă… Cu adevărat iubim această țară și cu adevărat aici ne simțim noi înșine… Încercăm să fim uniți, deși se schimbă culorile politice ale țărilor noastre… Inima nu face politică. Politica face de multe ori lucruri urâte, dar inima rămâne cea mai importantă. Trebuie să credem în aceste valori, fiindcă doar acestea rămân după noi”, a spus dl Di Cesare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI