Noul pavilion pentru asistații de la Pojorâta, pe cale de a prinde contur

Vicepreședintele Consiliului Județean Stela Acatrinei și-a manifestat, ieri, într-o conferință de presă, satisfacția că proiectul de extindere a Centrului de asistență a bătrânilor de la Pojorâta, al cărei promotor este, prinde viață. Dna Acatrinei spune că aceasta are loc în ciuda opoziției membrilor deliberativului județean, care considerau inoportună alocarea de fonduri pentru investiția în cauză.
 

„Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați, zilele următoare trebuind să se desfășoare licitația și, cu ajutorul lui Dumnezeu, va începe extinderea”, a precizat Stela Acatrinei, adăugând că lucrările vor dura cel mult un și jumătate. Reamintim că 46 de vârstnici asistați în Centrul de îngrijire din Pojorâta trebuie mutați din pavilionul câștigat în instanță de către un fost proprietar. În cazul în care nu se găsea o soluție, pe lângă disconfortul psihologic major creat vârstnicilor, stabiliți în această unitate de 25–30 de ani, pe drumuri rămâneau 20 de angajați, iar primăria pierdea o sursă de venituri la bugetul local.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI