Anxietatea post-traumatică

Anxietatea post-traumatică este o tulburare ce presupune revenirea periodică a unui eveniment traumatizant, însoțit de simptome de neliniște și de tendința de a evita stimulii asociați respectivului traumatism. Tulburarea de stres acut se află în relație cu o anume anxietate și cu tulburări comportamentale care se pot dezvolta, de regulă, în prima lună după ce o persoană a fost expusă unui traumatism.

 

De regulă, simptomele tulburării de stres nervos acut se pot dezvălui chiar imediat după ce s-a petrecut traumatismul. Evenimentele traumatizante pot fi violul, agresiuni psihice diverse, accidente, boli care se instalează rapid și implică o teamă accentuată de moarte, contexte care generează teama față de un cataclism, de război etc. Simptomul de disociere (subiectul își manifestă limpede distanțarea) reprezintă un criteriu esențial al diagnosticului. Disocierea este caracterizată printr-o viziune în conturul căreia lumea este percepută ca un tărâm ireal și poate fi însoțită de o slăbire a memoriei referitoare la evenimentul respectiv, care poate căpăta forme severe uneori, ce presupun așa-numita amnezie disociativă. Alte caracteristici ale tulbură-rii de stres acut includ simptome de anxietate generalizată, tendința de a evita situațiile sau stimulii care readuc în amintire traumatismul, dar și amintiri persistente, puter-nice și inoportune ale evenimentului, căpătând forma așa-numitului flash-back, a viselor, a gândurilor ce revin periodic sau a unor imagini asociate evenimentului. Dacă simptomele și tulburările comportamentale de acest fel persistă mai mult de o lună, asociate cu alterarea activității cotidiene a subiectului, diagnosticul va fi tulburare de anxietate post-traumatică. Aceasta este definită (potrivit DSM-IV) ca fiind “tulburare de anxietate post-traumatică actuală”, dacă se manifestă până la 3 luni; “cronică”, dacă se manifestă mai mult de 3 luni; “diferită/diferențiată”, dacă simptomele au început a se manifesta la 6 luni de la expunerea subiectului la traumatism. În funcție de natura tulburării de anxietate post-traumatică, își pot face apariția și alte manifestări: diminuarea stimei de sine, pierderea încrederii în cei din jur, în societate, în ființa umană, stări de disperare, sentimentul “damnării” permanente, dificultăți în menținerea unor raporturi sociale anterior stabilite. În cazul unor persoane, aceste manifestări sau doar unele dintre ele se pot asocia și cu consumul în abuz al unor substanțe precum alcool, tutun, medicamente, droguri. Se consideră că jumătate din cazurile de tulburare de anxietate post-traumatică se tratează până în 6 luni de zile. În celelalte cazuri, tulburarea poate persista chiar și ani, putând altera serios calitatea vieții. În urmă cu mai bine de 10 ani, McFarlane și Yehuda arătau că 15% dintre veteranii războiului din Vietnam erau afectați de această tulburare la aproape 20 de ani de la în-toarcerea de pe front. În ce-i privește pe oamenii obișnuiți (așadar, care nu sunt soldați implicați în războaie sau care nu sunt prinși în activități de un risc extrem), se consideră că frecvența tulburării este de sub 4%, fiind însă de două ori mai ridicată la femei față de bărbați (Kessler și colaboratorii, 1995). Se consideră, de asemenea, că riscul acestei tulburări este mai mare la femeile victime ale unor abuzuri, ale violului sau torturii (Yehuda, 1999). De regulă, însă, se arată că până la 9% dintre persoane pot dezvolta tulburarea de anxietate post-traumatică dacă suferă un accident grav – de circulație, de exemplu (Breslau și colaboratorii, 1998). Psih. GABRIELA CLEMENT [email protected]