Ar trebui scris sau rescris un manual despre cum ar fi bine să se poarte un om politic, un fel de cod etic, un ghid de comportament, în care cel ce aspiră să se urce în spatele nostru, prin voință liber exprimată, să găsească acolo cum să se îmbrace, cum să stea, cum să vorbească când are ceva de spus, cum să zâmbească și să râdă, cum se ține paharul și pentru cine se închină, dar, mai ales, să-l învețe, dacă nu știe, valoarea cuvintelor, că doar „vorbele sunt de argint”, iar „tăcerea de aur” și dacă „tăceai filosof rămâneai”.
Nu ar trebui să amintim decât despre Machiavelli cu „Principele” său, dar, ca să nu mergem prea departe să rămânem pe plaiul mioritic și să ne oprim la „Învățăturile lui Nea-goe Basarab către fiul său Teo-dosie”, care te învață și cum să promovezi cadrele și cum să te porți cu cei puternici. Acum, când se citește așa de puțin, n-ar trebui un cărțoi să nu-l poți ține în brațe, ia, acolo, o cărticică ca de rugăciuni, nu mai mare decât Constituția pe care văd că o poartă unii politicieni. În materie de com-portament, nu te poți lua după neam, după cum te-ai născut, în purpură sau în bordei. Problema nobleței nu ține exclusiv de sângele albastru. Te poți naște în glod și înnobilezi glodul, te naști în purpură și spurci lumea. Chiar dacă strămoșii tăi au stat în sapă și s-au uitat cât de lungă e moșia boierească, nu trebuie să rămâi un necioplit, te poți cizela, că și noblețea se învață și când vine de pe coada sapei. Și ca să vezi cum devine cazul, voi mai aminti că Lenin, după ce-a luat puterea, n-a chemat la ministerul de externe al unui stat al muncitorilor, țăranilor și soldaților, un matroz de pe „Aurora”, l-a chemat pe nobilul Cicerin! Dimpotrivă, muncito-rul comunist Tito, s-a „ros” atât de mult, încât, fiind în vizită în Anglia, l-a primit regina cu care s-a întreținut într-o engleză fără cusur și s-a purtat după toată eticheta impusă de situație. Regina aflând că Tito este muncitor a zis ca să rămână pentru toată lumea: „Dacă acesta este muncitor, eu nu sunt regina Angliei!”. Nu credeți ? Mergeți și o întrebați. Trăiește și vine dintr-un neam de longevivi, cel puțin după mamă. Tot așa și cu vorbele. Dom’le, în istoria asta largă și cuprin-zătoare apar în anumite momente oameni, conducători fără în-doială, care, cu o vorbă schimbă fața lumii și cu un gest deschid nu o potecă, nu o cărare sau drum, nu, o autostradă în istorie! Alexandru Macedon, cu o lovitură de sabie, a tăiat „Nordul Gordian”, după care a ajuns până în India. Nu mai spun de Ha-nibal, de Napoleon, de regele spartan Leonida și chiar de săl-baticul și analfabelul Ginghis-Han. Voi aminti doar de Cezar, care, înainte de a intra în Italia, teritoriul Romei, cu trupele, a stat mult în cumpănă; n-ar fi vrut să contravină legilor Romei și să-și ducă armata pentru a începe un război civil cu Pompei. Trecând Rubiconul, râu care forma granița de nord, a zis pentru posteritate: „Alea iacta est” (Zarurile sunt aruncate), soarta să decidă. Atât de uzitată a fost expresia cu zarurile și cu Rubiconul încât antropologii, voind să pună un hotar între maimuța antropoidă și om, au zis că vorbim de om ca om a-tunci când s-a trecut Rubiconul cerebral, adică atunci când cutia craniană depășește 700 cmc. Așa stând situația cu vor-bele, cu gesturile, cu Rubico-nul, cu toate care dau istoriei substanță, poți rămâne indiferent la ce spune Capul statului din Țara ta? Cum să intri în istorie cu „zoaie”? Și, dacă geamul care te desparte de lume e opac din cauza murdăriei, de ce nu te-ai privatizat pe o întreprindere de detergenți speciali, pe o întreprindere de salubrizare politică? Evident, cu zoaie nu ajungi decât în zoi, deschizi fără rost Cutia Pandorei și dai repetat cu măciuca în carul cu oale. Cu toate că buba-i coaptă, n-are cine o sparge. Tineretul, care crede că are Europa și S.U.A. la picioare, este departe de politică, nu-l interesează, pensionarii sunt numai mulți, iar intelectualii se gudură pe lângă putere. Între timp „zoioșii” înoată în mocirla democrației, fără să-și dea seama că alimentează atât tendințele de stânga, cât și de dreapta. Puțin a lipsit ca în perioada interbelică să le pună mâna-n gât legionarii și, drept să vă spun, n-ar fi făcut-o chiar pe degeaba, fără motiv. O întrebare plutește peste toate: cum de-și permite Președintele să folosească un limbaj de mahala? Un singur răspuns: slăbiciunea partidelor, cu excepția celui din jurul său. Acum, voi, opozanții, puteți să va dați cu pumnii-n cap, degeaba, ai văzut că „dacă n-ai ascultat, ai ajuns slugă la dârloagă”. Deocamdată „zoaia” nu-i decât „lung prilej de vorbe și de ipoteze”, e ca o bombă inteligentă, purtătoare de ogive nucleare multiple, ca să lovească dintr-o dată în toate țintele. * Vade mecum (lat. – „mergi cu mine”, „ia-mă cu tine”)
Comentarii