Președintele Gheorghe Acatrinei a precizat, ieri, într-o conferință de presă, că media centrală românească a publicat o asemenea hartă de regionalizare, comuniștii de la Chișinău susținând teza separatistă a Kominternului, potrivit căreia țara noastră este ultimul imperiu din Europa, alcătuit din provincii care trebuie să se separe. Pe de altă parte – arată liderul județean PRM – există informații potrivit cărora grupuri din București, pe fondul pregătirii aniversării a 90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, vorbesc tot mai des, și fără reținere, despre avantajele regionalizării României pe pro-vincii. Ex-senatorul Acatrinei este de părere că, la unison cu președintele Vladimir Voronin, ideologii liderului de la Moscova, Vladimir Putin, susțin că Republica Moldova ar putea să-și păstreze indepen-dența doar revenind în granițele ei din totdeauna. Liderul județean al PRM subliniază că aceștia invocă argumente legate de redese-narea noii hărți a Euro-pei, Vo-ronin voind să refacă Moldova Mare de la Nistru la Car-pați. Domnia sa mai reliefează că, în acest sens, comuniștii de la Chișinău inventează existența unei minorități moldovenești în România, care ar trebui să se alipească la Moldova-mamă. „În timp ce amenințările dinspre est la adresa României se intensifică, lansându-se un adevărat război împotriva Bucureștilor, diplomația românească și președinția dau dovadă de imo-bilism față de atacul declanșat la suveranitatea țării. Lipsa de combativitate în a-ceastă direcție este un lucru grav, integritatea teritorială a României fiind obținută cu sacrificiului fiilor acestor meleaguri milenare”, a conchis Gheorghe Acatrinei.
Organizația Județeană a PRM Suceava își manifestă îngrijorarea față de lipsa de reacție a autorităților de la București vizavi de pozițiile luate de conducerea Repu-blicii Moldova în ceea ce privește divizarea României.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii