Manifesarea include un târg la care vor participa mai mult de 30 de companii din județul Suceava și regiunea Cernăuți. „În cadrul discuțiilor, participanții vor încerca să identifice că și instrumente de bună colaborare între cele două regiuni”, a spus dl Mîrza. Deschiderea oficială va avea loc, astăzi, la ora 10, iar manifestarea va continua cu vizitarea târgului. Ziua va include și o dezbatere a Strategiei regionale de dezvoltare economică a regiunii isto-rice Bucovina. Sâmbătă vor fi purtate discuții și vor fi trase concluzii asupra modului în care s-a derulat această primă ediție. Între Suceava și Cernăuți există semnat, de mai mulți ani, un acord de colaborare.
Astăzi
În perioada 17-19 ianuarie, la Centrul Economic „Bucovina” de lângă Aeroportul ”Ștefan cel Mare” se va desfășura Forumul economic regional ”Bucovina”. În acțiune sunt antrenați Consiliul Județean Suceava și Administrația Regională de Stat Cernăuți. Scopul acesteia este impulsionarea cooperării transfrontaliere, prin identificarea de noi instrumente care să stimuleze relațiile între agenții economici aflați de o parte și alta a graniței.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii