Suceava – Cernăuți

Forumul Economic Regional

Autoritățile din Cernăuți și din județul Suceava vor organiza în a doua decadă a lunii ianuarie, la Suceava, Forumul Economic Regional „Bucovina” în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Phare CBC, a anunțat președintele CJ Suceava, dl Gavril Mîrza.
 

Acesta a spus, într-o conferință de presă, că la Centrul Economic Bucovina din apropierea aeroportului sucevean va fi organizat, în perioada 17-19 ianuarie, Forumul Economic Regional „Bucovina”, cu scopul de a impulsiona cooperarea economică transfrontalieră, proiectul fiind finanțat de UE prin programul Phare CBC. El a precizat că acest forum este organizat de județul Suceava în colaborare cu regiunea Cernăuți, urmând ca pe parcursul derulării acestuia să fie organizate întâlniri ale autorităților din cele două regiuni la care să participe și oameni de afaceri din zonă. Totodată, va fi organizat și un târg la care expozanții vor fi firme din Suceava și Cernăuți, circa 30 de companii. „Dorim ca în urma acestui forum să fie identificate noi instrumente care să conducă la dezvoltarea colaborării economice în zona transfrontalieră”, a spus dl Mîrza. În prezent, Suceava și Cernăuți derulează, în comun, alte șase proiecte transfrontaliere, finanțate prin Phare CBC, în valoare de 1,5 milioane de euro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI