Pachete turistice comune Suceava-Cernăuți

Zilele trecute, reprezentanți ai agențiilor de turism, tur-operatori și din industria hotelieră din județul Suceava și Regiunea Cernăuți au luat parte la un „infotur” comun în cele două unități administrativ-teritoriale aflate de o parte și de cealaltă a frontierei. În paralel, au avut loc și două workshop-uri, prilej cu care au fost dezbătute probleme legate de turism și de oportunitatea creării de pachete turistice comune Suceava – Cernăuți.
 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Județean, Ovidiu Milici, acțiunea a făcut parte din proiectul „Discover Bucovina”, cu o valoare de aproape 61 de mii de euro. Obiectivul acestuia este ex-tinderea turismului în zona istorică Bucovina. De asemenea, s-a urmărit promovarea pe piața internă și internațională a diferitelor tipuri de turism și servicii adiacente, oferite de agențiile de turism din Suceava și Cernăuți; îmbunătățirea comunicării dintre agențiile de turism locale și internaționale și ofertanții de servicii turistice, precum și îmbunătățirea accesului publicului la informațiile legate de obiectivele turistice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI