E.ON Gaz România confirmă că, din 2008, prețurile gazelor naturale se vor majora

> Se așteaptă majorări de circa 10 % începând din ianuarie 2008 și de aproximativ 30 % pentru întreg anul 2008
“Ca urmare a creșterii prețurilor gazelor naturale din import, prețul final al gazelor la consumatori va trebui să se ma-joreze cu circa 10% începând din luna ianuarie 2008. O majorare de aproximativ 30% este de așteptat pentru întreg anul 2008”, a declarat dr. Achim Saul, președintele CA al E.ON Gaz România, cu privire la subiectul majorării prețurilor gazelor naturale prevăzute pentru anul 2008.
 

“Consumatorii din România sunt aprovizionați cu gaze naturale din producția internă (apro-ximativ 60%) și cu gaze naturale importate (aproximativ 40%). Prețul gazelor naturale comercializate pe piețele internaționale este legat, prin intermediul unor formule de determinare a prețului, de prețul petrolului comercializat pe piețele inter-naționale. În ultimele luni, prețul petrolului pe piețele inter-naționale și-a continuat tendința ascendentă. Prețul gazelor na-turale urmează aceeași tendință ascendentă. Prin urmare, în-cepând cu 1 ianuarie 2008, prețurile gazelor naturale de import vor crește și pentru România cu aproape 20%, iar până la sfârșitul anului 2008 se așteaptă creșteri de aproximativ 60%, dacă prețul petrolului își menține același nivel ridicat”, a adăugat dr. Achim Saul. Potrivit unui comunicat remis cotidianului Crai nou de De-partamentul PR și Comunicare al E.ON România SA, pre-ședintele CA al E.ON Gaz România a mai explicat că, „de regulă, modificările prețului de achiziție al gazelor naturale, fie că e vorba de creșteri sau scăderi, și indiferent de originea gazelor naturale, se reflectă în prețul gazelor naturale pentru con-sumatorii din România. Prin urmare, evoluțiile de pe piețele internaționale din ultima perioadă vor avea, din păcate, un impact și asupra prețurilor gazelor naturale pentru consumatorii din România”. În cazul în care prețul gazelor naturale pentru consumatori nu va fi majorat astfel încât să reflecte creșterea costurilor de achiziție a gazelor naturale începând de la 1 ianuarie 2008, dr. Saul avertizează că „va fi serios afectată capacitatea noastră de a asigura cantitățile necesare de gaze naturale pentru con-sumatori, deoarece nu vom mai putea achiziționa gaze naturale de pe piețele internaționale. Nimeni nu poate vinde gaze naturale la un preț de vânzare inferior prețului de achiziție al acestora. În consecință, este posibil ca furnizarea către unii consumatori să trebuiască să fie redusă sau sistată chiar și în zile friguroase, din cauza faptului că nu vor fi cantități de gaze naturale suficiente pe piața românească”. “Din prețul total, pe care consumatorul trebuie să îl plătească, companiei E.ON Gaz România îi revin aproximativ 4% pentru serviciile de furnizare. Restul de 96% constituie costuri externe, și anume, în principal, costuri de achiziție a gazelor naturale, pe care noi nu le putem influența. Dacă nu obține majorarea ne-cesară a prețului la consumatori, E.ON Gaz România are două opțiuni: a) să se confrunte în scurt timp cu probleme financiare foarte grave, deoarece marja noastră reglementată de 4% nu ne permite să acoperim noi creșterile de preț de 10 – 30 % sau b) să reducem importurile de gaze naturale. Aducerea companiei în dificultăți financiare grave nu constituie o alternativă, deoa-rece acest lucru ar însemna ca celor 1,3 milioane de consu-matori, în principal consumatori casnici, să nu li se mai poată furniza în curând cu gaze naturale. Astfel, vom fi obligați să reducem importurile. Acest lucru, însă, va duce la un deficit de gaze naturale, în special în iarna anului 2008, și la imposibilitatea de a mai asigura consumatorilor cantitățile necesare de gaze naturale”, a concluzionat dr. Saul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: